Preşedintele francez, Francois Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, participă la ceremoniile de comemorare a 100 de ani de la Bătălia din Verdun, nord-estul Franţei, considerată una dintre cele mai lungi lupte din timpul Primului Război Mondial, în care au murit circa 700.000 de persoane.
Sute de mii de militari francezi şi germani au murit în timpul confruntărilor desfăşurate pe parcursul a zece luni ( 21 februarie – 18 decembrie) în oraşul Verdun din nord-estul Franţei, bătălie din care Franţa a ieşit victorioasă.
Dar Verdun este perceput în prezent ca un simbol al reconcilierii franco-germane, iar în cadrul ceremoniilor de duminică se aşteaptă ca Hollande şi Merkel să reitereze apelul la unitatea europeană.
Ceremoniile de comemorare au debutat cu vizita celor doi lideri la cimitirul militar german din localitatea Consenvoye, la nord de Verdun. Merkel şi Hollande au asistat în ploaie la intonarea inmurilor Franţei şi Germaniei.
Cei doi vor participa la o ceremonie desfăurată la primăria din Verdun, înainte de a depune coroane de a depune coroane în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în bătălie şi de a inaugura un memorial în oraş. Ceremonia de comemorare principală va avea loc la monumentul funerar Douaumont în cursul după-amiezii, unde cei doi lideri vor susţine discursuri.
Înainte de a participa la ceremoniile de comemorare, Merkel a declarat: „Faptul că am fost invitată la aceste ceromonii demonstrează bunele relaţii dintre Franţa şi Germania din ziua de azi”.

Recomandările redacției