România a importat, în ianuarie 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 107.800 tone echivalent petrol (tep), cu 143,3% mai mare (+63.500) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în prima lună a acestui an, 662.000 tep, fiind cu 0,1% peste cea din ianuarie 2023 (+700 tep). Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale este estimată să urce cu un ritm mediu anual de 3,6%, în perioada 2023-2026, după o scădere cu 1,1% (la 7,343 milioane tep), în 2022.În ultima Prognoză a echilibrului energetic, CNSP preconizează pentru anul 2024 o creştere a producţiei de gaze cu 2,3% (la 7,935 milioane tep), pentru 2025 cu 2,7% (la 8,15 milioane tep) şi pentru 2026 cu 3,8% (la 8,455 milioane tep).În ceea ce priveşte importurile de gaze naturale, pentru acest an este prognozată o cantitate de 1,79 milioane tep (minus 2,8%), pentru 2025 de 1,755 milioane tep (minus 2,1%), iar pentru 2026 de 1,725 milioane tep (minus 1,8%). (sursa: Agerpres)
Eveniment 158
Incendiu pe strada Cocorilor: sediul unei clădiri administrative a luat foc, iar o femeie a s-a intoxicat cu fum
citește mai mult »