Fritz riscă să își piardă mandatul de primar al Timișoarei din cauza ANI
Distribuie articolul:
Dominic Fritz, proaspătul reales primar al Timișoarei din partea USR, ar putea rămâne fără funcție. Ce nu a reușit Nicolae Robu ar putea reuși ANI.
„Mi-au făcut și mie un dosărel.
Agenția Națională de Integritate consideră că în noiembrie 2020 m-am aflat într-o situație de conflict de interese administrativ și propune să mi se înceteze mandatul. Bineînțeles că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte. Iar eu voi combate în instanță toată bizareria menită să mi se lipească și mie o etichetă de pătat politic.
E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani.
Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL.
Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votarea sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România).
Asta este povestea pe scurt. O să auziți multe atacuri în următoarele zile. O să atac la rândul meu raportul ANI în instanță și nu am niciun dubiu că voi primi dreptate.
O să-mi apăr onoarea și integritatea indiferent cui i s-a pus pata pe mine”, se plânge Fritz pe pagina sa de Facebook.
Conform ultimelor date centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Județean Arad, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave...