Decis să candideze pentru un nou mandat, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pare tot mai resemnat cu gândul că o s-o facă indepedent Robu afirmă că există o opoziţie puternică la vârful PNL Timiş împotriva sa, adăugând pe de altă parte că nici el nu vrea să respire acelaşi aer cu doi dintre liderii organizaţiei, conform debanat.ro.
Prezent în studioul televiziunii Europa Nova, Nicolae Robu a afirmat din nou că este mai mult decât decis să candideze pentru al treilea mandat de primar al Timişoarei. Întrebat sub ce formulă, el a spus că există doar două variante, independet sau susţinut de PNL. Robu a recunoscut că a avut două întâlniri cu preşedintele PNL Timiş, Alin Nica. Dacă la prima a fost într-un cerc mai larg, iar cei doi nu au reuşit să aibă o discuţie mai concretă, a doua a fost ceva mai punctuală.
„La prima au fost mai mulţi şi n-a fost o discuţie de substanţă. Ne-am întâlnit, e o realitate, nu am vorbit cu nimeni despre acea întâlnire. Sunt om liber, dar aşa am considerat că, dacă domnul Nica vrea să spună el despre întâlnire să o facă. Am discutat pornind de la ce văd eu că trebuie făcut în viitor. I-am spus Unu. Eu voi fi candidat. Nu mă interesează nicio ofertă din partea PNL fiindcă se pare că unii sunt foarte deranjaţi de ideea că eu aş putea să redevin primar al Timişoarei. Cu mine nu se pot face mişculaţii. Şi în sondajul PNL eu sunt detaşat în faţă, iar faţă de potenţialii candidaţi ai PNL am de 10 ori mai mult. E un semn de întrebare atunci: ce au cu Robu?”, a spus fostul primar.
El a afirmat că, dacă totuşi va ajunge să candideze pentru PNL, nu va putea colabora cu toţi liderii filialei.
„Cu toţi nu o să pot colabora. Cu unii da, nu sunt orgolios, cu alţii sub nicio formă. M-au împroşcat cu noroi, inclusiv în 2020. Nu mai pot. Eu voi candida fie independent, fie din partea PNL, dar nu lucrând cu oricine din PNL. Sunt câţiva, trei, pe care nu vreau să-i am alături. Cu doi dintre ei nu pot respira acelaşi aer, să fim în aceeaşi încăpere. Cu al treilea încă aş putea respira acelaşi aer, dar să nu se apropie de mine. Niciodată nu o să fac echipă cu ei”, a mai spus Robu.
El nu a vrut să sub nicio formă să spună la cine s-a referit. Robu a lăsat de înţeles că la alegerile din 2020 a fost o conspiraţie împotriva sa chiar în interiorul organizaţiei pe care o conducea, la acea vreme fiind preşedintele PNL Timiş
„PNL să-şi vadă de treabă, pe mine văd că nu mă agrează. Se va lămuri cum am pierdut alegerile. Totul se va afla. Nu e opţiunea mea numărul unu. Dar se conturează că voi fi candidat independent şi PNL va avea propriul candidat”, a mai spus Robu, originar din județul Arad.
sursa: debanat.ro