Funcţionarii statului

Un stat, oricare ar fi acesta, nu poate să fie puternic decât prin funcţionarii săi. Imperiul Roman, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman sau Imperiul Austro-Ungar au ajuns la apogeul înfloririi lor prin strădania unor funcţionari devotaţi şi pricepuţi, care au ştiut să facă aceste mega-structuri să funcţioneze până în cel mai mic amănunt. La fel stau lucrurile cu Regatul Unit, cu Statele Unite ale Americii, cu Germania, Franţa, Italia, Suedia, Norvegia, Finlanda sau Elveţia, ţări în care aparatul funcţionăresc reprezintă coloana fundamentală a societăţii. Cei mai buni specialişti în economie, drept, cultură sau artă militară sunt angajaţi şi promovaţi în structurile funcţionale ale statului de drept – de unde vine şi numele de „funcţionar” – fiind retribuiţi cât se poate de atractiv, astfel încât să nu prefere angajarea în sectorul privat. De asemenea, o re­tribuire atractivă din partea statului îl va feri pe funcţionarul responsabil de eventualele tentaţii de corupţie. La noi în ţară, după un sfert de secol de experimente în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept, funcţionarii sunt plătiţi cu salarii de mizerie. În administraţiile publice locale se oferă salarii de sub 1.300 de lei pe lună, astfel că majoritatea primarilor au ajuns să se plângă de faptul că nu mai pot angaja jurişti de calitate, economişti, arhitecţi, agenţi agricoli sau funcţionari fiscali de calitate. Pe cale de consecinţă, nici administraţia locală în sine nu poate să fie una cât de cât performantă, din moment ce aparatul de specialitate este aproape cules de pe drumuri. Te trezeşti cu fel de fel de autorizaţii sau de avize date împotriva tuturor procedurilor sau normelor de drept, care fie că sunt atacate în contencios şi produc blocaje, fie sunt amendate de controalele Curţii de Conturi. La fel stau lucrurile şi în Învăţământ, unde salariile sunt la fel de mici şi au sfârşit prin a ruina calitatea cadrelor didactice. Nici Sănătatea nu trece printr-o situaţie de invidiat, după cum nici aparatul fiscal al statului nu este scutit de grijile zilei de mâine. Actorii teatrelor sau artiştii filarmonicilor au ajuns să-şi completeze veniturile cântând pe la nunţi, sau practicând taximetria. Cunosc intelectuali de o calitate incontestabilă care au ajuns să facă foamea, mai ales în ultimii ani, după ce s-a prăbuşit şi învăţământul universitar românesc, acesta din urmă sucombând în urma introducerii camerelor de luat vederi la examenul de bacalaureat. Aşa stând lucrurile, statul nostru mioritic n-are cum fi puternic, din moment ce calitatea funcţionarilor săi lasă de dorit. Nu se poate ca întreprin­derile private să ofere salarii mai gene­roase decât aparatul de stat, iar cei mai buni dintre absolvenţi să prefere să împletească volane sau să emigreze în Occident, în loc să producă plus-valoare în structurile statului român. Slaba absor­b­ţie a fondurilor europene şi situarea noastră frecventă pe ultimul loc din Uniunea Europeană se datorează, în primul rând, calităţii îndoielnice a funcţionarilor de stat. Şi, ca să vă dau un exemplu interbelic, inginerul Stan Vidrighin – cel care a proiectat şi supravegheat construirea reţelei de apă-canal din Timişoara, pe la 1920 – era retribuit mult mai bine decât prefectul judeţului bănăţean.