SONY DSC„Fosta directoare a Direcţiei de Sănătate Publică Arad rămâne condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelul Gabrielei Ţârle, prin care aceasta a contestat hotărârea de condamnare”, a precizat Biroul de Presă al Î.C.C.J.  În toamna anului trecut, Curtea de Apel Timişoara a decis condamnarea Gabrielei Ţârle la un an de închisoare cu suspendare. Aceasta a făcut apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă apelul a fost respins ca fiind nefondat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a început urmărirea penală a fostei directoare a DSP Arad, după ce aceasta şi-a angajat propriul avocat. La cinci luni de la declanşarea urmării penale, în martie 2013, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au decis trimiterea în judecată a dr. Ţârle pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Imediat după aceas­tă decizie, Ministerul Sănătăţii a suspendat-o din funcţia de director.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins şi apelul DSP Arad, prin care se cerea restituirea sumei de 159 de milioane de lei vechi, reprezentând onorariul avocatului Gabrielei Ţârle, suportat de instituţie.
Necazul Gabrielei Ţârle este cu atât mai mare acum, cu cât ea va fi dată afară definitiv şi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad. „Constatându-se conflictul de interese şi respingându-se recursul dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rămânând astfel valabilă decizia Curţii de Apel Timişoara de condamnare la un an de închisoare cu suspendare, urmează înche­ie­rea definitivă a raporturilor contractuale ale Gabrielei Ţârle cu Direcţia de Sănătate Publică“, ne-a declarat dr. Laura Nicolescu, directorul executive al DSP Arad.
Am încercat să o contactăm telefonic şi pe Gabriela Ţârle, pentru a afla un punct de vedere, însă aceasta nu a putut fi găsită.

Recomandările redacției