Sala Sporturilor Victoria din orașul nostru a fost plină ochi cu ocazia celui mai mare eveniment al anului în sporturile de contact. Zece meciuri de kickboxing s-au derulat în fața celor aproximativ 2000 de spectatori și alte milioane prin intermediul celor 47 de televiziuni ce au transmis Colosseum Tournament XII. În sală a fost prezent și ministrul Petre Daea, care – însă – a cules destule fluierături din partea publicului, în timp ce invitații cu greutate, foștii campioni mondiali de K1, olandezi Remy Bonjaski și Peter Aerts, au fost solicitați pentru poze și autografe.

De altfel, colosul Bonjaski a fost implicat direct prin prezența în colțul lui Ekrem Doruk, adversarul din main-eventul serii al favoritului gazdelor, Eduard Gafencu. A fost meciul ce a încheiat gala, iar arădeanul pregătit de Ruben Stoia a făcut din nou spectacol. După o primă repriză echilibrată, Gafencu i-a prins punctele slabe lui Doruk și l-a lovit cu toată forța, atât la nivelul picioarelor, abdomenului și mai ales al capului. Turcul a căzut de două ori la podea, arbitrul oprind în cele din urmă disputa cu decizie de KO în favoarea lui Edi.

Victoria a venit la pachet cu a doua centură mondială câștigată de arădeanul de 26 de ani, după cea adjudecată în toamna anului trecut. Atunci, Gafencu și-a pus la brâu centura mondială echivalentă categoriei 81 de kilograme, iar de azi o are și pe cea pusă la bătaie la 77 de kilograme. „Mulțumesc spectatorilor care au fost minunați și, bineînțeles, echipei mele. Acum nu-mi rămâne decât să-mi apăr cele două centuri, viitorul meu este în ring”, a spus la cald noul campion mondial la categoria 77 kg.

Mult mai echilibrată a fost lupta pentru cealaltă centură mondială pusă în joc la Arad, la +95 kg. Constănțeanul Costin Mincu și sătmăreanul Marius Munteanu au fost cam la același nivel, doar că impresia generală a fost că ultimul, legitimat la NRG Arad, a punctat mai mult și mai bine în ultima repriză. Arbitrii au decis, însă, în favoarea lui Mincu, care a recunoscut cu fair-play valoarea adversarului său și i-a promis revanșa.

Un alt meci interesant i-a pus față în față pe timișoreanul Adrian Mitu și cu tânăra speranţă a lui Peter Aerts, Michael Boapeah. Meciul a durat până la ultimul gong, iar românul a ieșit în cele din urmă învingător în fața sportivului de culoare, care a dat – însă o replică excelentă.

În fine, greul Sandu Lungu nu a avut niciun fel de probleme cu un maghiarul Enyedi, care a făcut mai mult figurație în ringul arădean. Din păcate, celălalt favorit al publicului, arădeanul Sorin Horvath a terminat extenuat cele trei reprize cu Niculae și a refuzat să mai lupte luptat în „round-ul” de departajare.

Colosseum Tournament XII a fost organizat cu sprijinul Primăriei Arad și cele două centre culturale. Deputatul Dorel Căprar, vicepreședinte al Federației Romane de Judo, un împătimit al sporturilor de contact, a jucat și el un rol important prin capacitarea a factorului privat din oraș.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției