Intervenție mai puțin obișnuită pentru un echipaj de poliție din Timișoara care a răspuns unui apel la numărul de urgență 112.
Ajunși la locul indicat de apelant, Peronul 6 al Gării de Nord, agenții au constatat că este vorba despre o femeie aflată în travaliu. Polițiștii au ajutat-o pe proaspăta mămică până la sosirea echipajelor medicale, iar copilul s-a născut chiar pe Peronul 6.
Femeia de 22 de ani tocmai coborâse din trenul care o ducea de la Arad.
Mama și copilul au fost transportați apoi la Maternitatea „Odobescu”, iar polițiștii i-au vizitat mai târziu pentru a se interesa de starea copilului. Veștile au fost mai mult decât bune, nou-născutul primind un scor APGAR de 10, maximul posibil, conform pressalert.ro.
VIDEO: https://www.facebook.com/61559809209033/videos/855440626705880