Epopeea lui Răzvan Copăceanu, tânărul care a fost călcat în picioare, la propriu, de șase bodyguarzi, după ce l-a înjunghiat pe unul dintre ei, nu e lipsită de suprize. Ieri, magistrații Tribunalului Arad au decis ca el să fie cercetat sub control judiciar, după ce până acum a fost plasat în arest la domiciliu. Însă pentru că i-a pus viața în primejdie victimei sale, Copăceanu este cercetat pentru tentativă de omor. El l-a înjunghiat în abdomen și în umăr pe agentul de pază care l-a scos afară din clubul de manele Aladio, de pe Ștrandul Neptun, astfel că bodyguardul a necesitat de urgență mai multe intervenții chirurgicale. După ce a fugit de pe Ștrandul Neptun, Copăceanu a fost prins în centrul Aradului, la McDonald`s, unde a fost bătut cu picioarele, pumnii și cu un baston telescopic.   

Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. În baza art. 242 alin.2 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar a inculpatului Copăceanu Răzvan, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 28.02.2020 şi până la data de 27.04.2020, inclusiv. (…) Pe timpul controlului judiciar inculpatul Copăceanu Răzvan, trebuie să respecte obligaţia de a nu se apropia şi de a nu comunica cu partea vătămată Moza Teodor Florin şi cu martorii (…). Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin”, se arată în soluția Tribunalului Arad.

Măsura dispusă față de inculpat este cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Pe durata controlului judiciar, el are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; inculpatul Copăceanu Răzvan să se prezinte la Poliţia Municipiului Timişoara, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Pe timpul controlului judiciar Copăceanu trebuie să respecte obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului care a dispus măsura.

  • Vrem pedeapsa pt criminal spune:

    Asa isi fac organele competente datoria!🤬🤬🤬 Felicitări, un criminal in libertate!

  • Eu spune:

    Vai de țara in care trăim, a înjunghiat un om si l au lăsat liber pe agresor!!!! Ce minte pot sa aibă unii, incredibil asa ceva. Toată lumea poate sa facă asa si nimeni nu i inchide, ce nebunie!

  • jack spune:

    a devenit din agresor victima mi se pare normal!in schimb asteptam arestari impotriva acelor idioti de la dey care au lovit un om fara aparare lasitate!

    • Anti coruptie spune:

      JACK Sa ii sugi pe toti de la Dey

    • Eu spune:

      Jack, mai bine ai merge si ti ai spală gura. Ai un creier cat o nuca! Vai de tine si de capul tau. Ti a căzut 🧠!
      E plină lumea de lasi, tu esti unu dintre ei. A înjunghiat un om, cum sa fie liber… RUȘINE, trăim intr-o țara unde corupția si minciuna e pe locul 1.

  • Vreau dreptate spune:

    Asa ceva se poate,un criminal in libertate😢😢😢Tara de nebuni.se poate sa tai oameni pe strada apoi sa te plimbi liber pe strada.asta este Romania.imseamna ca poti sa omori oameni pe strada si daca ai bani si pile nu faci puscarie.rusine sa va fie.Dumnezeu sa va pedepseasca pe toti care il ajutati pe criminal sa nu faca puscarie.peste un an va injunghia din nou si tot liber va fi ….nu pot sa cred ce Tara avem.😢😢😢

  • Vreau dreptate spune:

    Jack tu esti un criminal ca si criminalul,rusine sa iti fie.agentul a fost barbat adevarat,a fugit dupa el dupa ce a fost injunghiat sa nu scape si sa mai faca mai multe victime,tu vezi de viata ta .nu sti cum a fost.a meritat bataia pe care a primit o,sa va fie rusine,macar a primit bataie daca inchisoare nu facae.sa dea Dumnezeu sa fi si tu injunghiat s-a copii tai,si sa nu iti faca dreptate.sa vezi cum este.de ce vorbesti daca nu sti.nu iti dai seama ca au dat filmarea ca sa ceara mila tari si a prostilor,si asa a fost eliberat,se poate asa ceva,o sa iau si eu un pistol si omor lumea pe strada ca si asa nu fac inchisoare.daca asa se poate in Romania,sa tai oameni cu cutitul si daca ai pile si bani poti sa scapi de inchisoare.rusine rusine rusine sa va fie la toti care aparati un criminal.el a plecat de acasa cu cutitul la el,el a vrut sa faca asta cu buna stinta.

  • Vreau dreptate spune:

    Un om normal la cap nu pleaca la el cu cutitul de acasa.voi cei cu creierul mic nu ganditi,daca scotea cutitul si injunghia oameni in club.voi vedeti doar ca a fost batut.daca va uitati bine pe filmare el se apara de pumni si pucioare si nu este in coma cum ziceti voi proatilor,va dati seama el a plecat de acasa cu gandul sa taie oameni cu cutitul,si asa sa si intamplat,a cazut taiat un agent care nu a lasat sa o bata pe fata din club.cutitul era pe ea,sa va fie rusine idiotilor,care tineti cu criminalul,criminali sunteti si voi.rusine sa va fie.Dumnezeu sa va pedepseasca.si sa fiti si voi taiati cu cutitul ca si agentul.agentul e taiat in umar la degete si in ficat,si mai are si o operatie in plus.adica are 4 taieturi ,cretinilor.

  • Vreau dreptate spune:

    Vreau sa merg linistita la club si in orasa,ca nu o sa fiu injunghiata pe strada.sau voi vreti sa luam cutitul la noi si sa mergem in strada sa injunghiem oameni.dar criminali tin tot cu criminali,vreau dreptate ,vreau dreptate in Tara asta.si eu am copilasi si vreau sa vina acasa ok ,nu sa ma sune cei de la salvare ca a fost injunghiat de un nemernic nebun si tampit.vreau sa faca inchisoare toti criminali.vreau dreptate

  • Anti coruptie spune:

    JACK Sa ii sugi pe toti de la Dey

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției