De această dată este oficial – arădenii își pot plăti facturile la apă și canal mai simplu, prin serviciul PayPoint. Mai precis, cei care aleg acest serviciu, nu vor mai sta la coadă, ci vor da factura la scanat, aceasta având de acum înainte, un cod de bare.

Reprezentanții Companiei de Apă au anunțat semnarea unui acord de colaborare între PayPoint România, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail şi Compania de Apă Arad, operator regional al rețelelor de apă și canalizare din județ.

Acest serviciu este destinat clienților deserviți de Compania de Apă Arad din aria de acoperirea a acesteia, iar plata unei facturi se derulează simplu, sigur și rapid. Clientul Companiei de Apă Arad trebuie doar să se prezinte cu aceasta în cel mai apropiat magazin cu semnul galben PayPoint și să comunice vânzătorului ce tip de plată doreşte să efectueze. Vânzătorul fie scanează codul de bare de pe factură, fie introduce pe terminal codul de client, încasează banii în numerar şi îi oferă consumatorului un bon cu toate detaliile tranzacţiei (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul etc). Serviciul este gratuit, consumatorii nefiind condiţionaţi de plata unor comisioane suplimentare sau de achiziţionarea unor articole din magazine.

„Ne bucurăm să le oferim consumatorilor noștri din județul Arad posibilitatea de a-și plăti și factura de apă, alături de celelalte plăți pe care deja le fac prin sistemul PayPoint. Prin lansarea acestui parteneriat, ne consolidăm poziția în zona de vest a țării, răspunzând promisiunii de a le pune la dispoziţie consumatorilor tot mai multe tipuri de plăți gratuite, simple și sigure, care ii ajuta sa economiseasca timp”, a declarat Mugur Dogariu, managing director PayPoint România.

De asemenea, despre acest sistem de plăți a vorbit și Gheorghe Bănățean, director General, Compania de Apă Arad. „Preocuparea noastră continuă este să venim în sprijinul abonaților. După implementarea noului format de facturare, în care se regăsește codul de bare si a posibilității ca, abonații să primească facturile și pe email, Compania de Apă Arad a încheiat parteneriatul cu PayPoint pentru a pune la dispoziția clienților o modalitate rapidă și sigură pentru plata facturilor de apă și de canalizare”,

Nu numai facturile la apă și canalizare pot fi plăti mai rapid și facil. Prin intermediul terminalelor PayPoint mai pot fi plătite şi alte facturi de utilități (gaz, electricitate, etc), contravaloarea rovinietei, servicii de securitate, bilete de avion, facturile emise de operatorii de telefonie, internet şi cablu sau ratele, se poate realiza încărcarea electronică a cartelelor telefonice şi se pot efectua transferuri de bani interne şi internaţionale, în magazinele PayPoint selectate.

Cele mai apropiate magazine partenere PayPoint pot fi identificate pe site-ul companiei, la adresa www.paypoint.com/romania.

Recomandările redacției