Unul dintre cei vizaţi de DIICOT în dosarul de trădare de ţară este generalul maior (r) Radu Theodoru în vârstă de 101 ani. Acesta a fost membru fondator al PRM, fiind, pentru o vreme, mâna dreaptă a lui Corneliu Vadim Tudor. În cartea sa, „Nazismul sionist”, publicată în anul 2000, Theodoru afirmă că Holocaustul a devenit „cea mai rentabilă afacere evreiască” ce a existat vreodată, „îmbogățindu-i pe autorii ziși martori oculari care au fabricat în serie cu exagerări aberante și viziuni patologice viața din lagărele naziste”.

Generalul de flotilă aeriană în retragere Ioan-Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, este veteran de război. Acesta a urmat Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie Bucureşti şi a fost pe front în august 1944, pe când era elev la această instituţie de învăţământ, potrivit Agerpres. A primit mai multe decoraţii, printre care şi Medalia „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941 – 1945”.

Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea l-a decorat pe Radu Theodoru, în 2021, în calitate de președinte al Uniunii Militarilor și Politiștilor „Mihai Viteazul”, în cadrul unei ceremonii organizate la Uniunea Militarilor și polițiștilor „Mihai Viteazul” pentru contribuția la securitatea națională, potrivit Agerpres.

„Cred că avem nevoie, mai mult ca niciodată, dincolo de această globalizare. România este, astăzi, membru NATO, EU, dar, cum spuneau domnii generali, generația lor a sacrificat tone de sânge pentru ca România să fie un stat modern. Cred că avem nevoie mai mult ca oricând de aceste simboluri naționale. Întotdeauna, poporul român, fără să spunem vorbe mari, s-a bazat pe armată și biserică”, a spus la vremea respectivă Gabriel Oprea, citat de Realitatea Plus.

Radu Theodoru i-a luat apărarea mareșalului Antonescu, fiind autorul mai multor lucrări în care neagă Holocaustul, potrivit Newsweek, care citează Raportul Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România.

Exclus din PRM după ce s-a certat cu Corneliu Vadim Tudor

În cartea sa, „Nazismul sionist”, publicată în anul 2000, Theodoru afirmă că Holocaustul a devenit „cea mai rentabilă afacere evreiască” ce a existat vreodată, „îmbogățindu-i pe autorii ziși martori oculari care au fabricat în serie cu exagerări aberante și viziuni patologice viața din lagărele naziste”.

„Nici unul dintre autorii români nu a adoptat însã argumentul negaționist cu zelul și vehemența cu care a făcut-o Radu Theodoru. Fost ofițer de aviație, membru fondator al PRM și, un timp, adjunctul lui Tudor (Corneliu Vadim Tudor, n.r.), Theodoru avea să fie exclus din PRM în urma unui conflict cu liderul partidului”, se arată în raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România.

„Sunt adeptul școlii istorice revizioniste în fruntea cãreia se aflã omul de șiință francez R. Faurisson” scria Theodoru, în 1995, în săptămânalul antisemit Europa.

Hitler, „o invenție a evreilor”

Radu Theodoru a mai susținut că Adolf Hitler „a fost o invenţie a evreilor, o simplă marionetă în mâinile acestora”, conform raportului.

Conform sursei citate, Theodoru este „singurul publicist, după cunoştinţele noastre, care propagă deschis negaţionismul integral”.

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel semnala în ianuarie 2022 că Radu Theodoru este antisemit și negaționist militant și membru fondator al unui partid extremist, după un omagiu adus de MApN pe pagina de Facebook.

„Acum 81 de ani, în timpul Pogromului de la București, legionarii au ucis peste 125 de evrei. Astăzi, Ministerul Apararii Nationale, Romania, onorează și ne prezintă drept model de viață un general în retragere, antisemit și negaționist militant și membru fondator al unui partid extremist. Dragă MApN, elogiul purtătorilor de valori radicale ne îndepărtează de NATO și UE! Legea românească interzice promovarea negaționiștilor și antisemiților”, scria la vremea respectivă institutul.

Ulterior, MApN și-a șters postarea și și-a cerut scuze. „Regretăm situația semnalată de dumneavoastră și vă asigurăm că am luat măsuri pentru ca asemenea erori impardonabile să nu mai fie posibile vreodată”, a scris ministerul Apărării. La acel moment, ministru al Apărării era Vasile Dîncu.

Născut la Ineu, în județul Arad 

Fiul agronomului Constantin Theodoru și al Paulei (n. Iliescu), profesoară de biologie, Radu Theodoru s-a născut într-o fortăreață, tatăl său fiind pe atunci directorul unui stabiliment de ocrotire socială.

S-a născut la 17 ianuarie 1924, la Ineu, în județul Arad.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției