sinucidere[1]O femeie de 65 de ani, din Pecica şi-a pus capăt zilelor,în dimineața de vineri, spânzurându-se în holul casei în care locuia.

Ovidiu Liber, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ne declară: Femeia a fost găsită chiar de soţul ei, spânzurată de o funie. În acest caz, ținând cont că vorbim de o sinucidere, s-a deschis un dosar pentru moarte violentă. Cu toate acestea, din primele cercetări efectuate la faţa locului, nu există suspiciuni cu privire la deces. Cadavrul a fost transportat la Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului”.

Se pare că femeia a recurs la acest gest extrem din cauza unei boli care o măcina de mai mult timp şi, probabil, pe fondul unei depresii, a hotărât să-şi încheie socotelile cu viața.

Recomandările redacției