Cu o rată a șomajului de 1,5%, Aradul este pe locul trei la nivel național într-un top al celor mai eficiente județe, din punctul de vedere al absorbției forței de muncă. Pe primele două locuri se situează județele Timiș și Cluj. Clasamentul a fost realizat de Ziarul Financiar și relevă faptul că șomajul a scăzut în județul Arad cu 0,4% față de anul precedent.
Arh. Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, a precizat că o rată scăzută a șomajului indică o industrie locală performanță, dar aduce și noi provocări pentru autoritățile locale și pentru mediul de afaceri. „Investitorii vin nu doar în județele bine plasate din punct de vedere geografic, ci și acolo unde au forță de munca disponibilă. Aradul face trecerea de la forța de muncă necalificată, necesară în industria de bază, la cea calificată, care știe să utilizeze tehnologia modernă. Roboții folosiți în fabricile arădene sunt deja o prezentă obișnuită și necesită specialiști care să știe să îi folosească. Poate este paradoxal, dar tehnologia modernă nu a înlocuit angajații, ci îi completează, de aceea eu cred că teama aceasta față de pierderea locurilor de muncă, din cauza soluțiilor tehnice inovative, nu este justificată. Trei dintre cele mai tehnologizate județe din România, Aradul, Timișul și Clujul, județe unde sunt prezente companii care sunt lideri de piață în domeniile lor, ne demonstrează că oamenii se adaptează robotizării”, a declarat Gheorghe Seculici.
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a precizat că această situație a șomajului scăzut în județul Arad nu reprezintă o problemă. Ea persistă de aprox. 30 de ani, din perioada în care marile uzine comuniste s-au închis și au fost înlocuite de companii locale sau multinaționale. „Forța de munca s-a adaptat noilor realități și va continua să se adapteze”, a declarat arh. Gheorghe Seculici.
Cel mai ridicat nivel al șomajului se înregistrează în județele Teleorman (8,7%), Vaslui (8,6%) și Dolj (8%).