GHIOROC SUMMER FEST 2023 își deschide porțile, în data de 18 iunie, unde începând cu ora 14:00, alături de invitați, oficialități și parteneri se deschide cea de a XII-a ediție, care promite să fie la cel mai înalt nivel.
„Ne revedem pe plaja lacului Ghioroc, în data de 18 iunie, începând cu ora 14:00. Iubim muzica bună și distracția, așa că duminică petrecem și dansăm împreună cu Adrian Funk, MIKE KROSS & DJ Paola Florescu. Vara asta aducem noi surprize care vor face să simți litoralul mai aproape de tine. Până în 3 septembrie 2023, te așteaptă 12 weekend-uri de neuitat alături de echipa Lsuav Arad”, spun organizatorii.
Bineînțeles va fi și Spuma Party, Color Fight și alte surprize. La ora 19 va avea loc un concert concert extraordinar al Coralei Armonia.
„Vă așteptăm timp pe Plaja Lacului Ghioroc «Litoralul Vestului» pentru a petrece clipe frumoase la cel mai bun festival din vest”, mai spune reprezentanții GHIOROC SUMMER FEST 2023.
De programul de noapte de pe plajă se vor ocupa Cosmin Bahnean, director festival și Lorena Kiss, vicepreședinta Ligii Studenților. De asemenea ei sunt și cei care vor coordona distracția în cadrul Ghioroc Summer Fest.
Noaptea DJ-ilor
Primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, a declarat că se va deschide sezonul indiferent de vreme, iar dacă coondițiile meteo o permit o să fie și spuma party. De asemenea, acesta anunță și evenimentul mult așteptat. 15 iulie este data în care va avea loc Noaptea DJ-ilor, un eveniment la care sunt așteptate mii de persoane.
„Este evenimentul nostru principal. Se anunță cea mai lungă noapte din cadrul Ghioroc Summer Fest. Va fi noaptea în care muzica electro și house va electriza atmosfera de pe plaja lacului”, a declarat primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan.
Lacul Ghioroc, care a primit în timp denumirea de Litoralul Vestului, se află aproape de granița cu Ungaria, la 25 de kilometri de Arad. În acest an au avut loc în zonă numeroase investiții fiind lansat și programul „Turism în Podgoria Miniș – Măderat prin deschiderea unui Centrul de Turism de pe malul lacului.