Deputatul PNL, Glad Varga a subliniat importanța pilonului II de pensii pentru români și a explicat urmările acțiunilor Guvernului în cazul în care acesta urmează să fie desființat: „Pilonul II a fost introdus în 2008 pentru toate persoanele angajate care aveau la acel moment până în 45 de ani. În prezent din sumele CAS pentru Pilonul I, sistemul pensiilor de stat se direcționează automat 3.7% către Pilonul II. Acest sistem funcționează pe principiul acumulării și multiplicării. Societățile care administrează pensiile private investesc banii respectivi pentru a produce profit în avantajul celui care contribuie și se află în portofoliul său. Fondurile din Pilonul II pot fi retrași la împlinirea vârstei de 60 de ani, fie într-o singură tranșă, fie eșalonat, în funcție de op­țiunea beneficiarului. Aceasta reprezintă o anume siguranță pentru români, știind că pe lângă pensia din fondul public mai pot beneficia de un supliment financiar din fondul privat. Problema survine în urma unor scăderi ale contribuțiilor în acest sistem. Acestea s-au micșorat de la 5.1% în 2017 la 3.7% în 2018 în condițiile în care pentru anul acesta erau prevăzute să crească la 6%. Dacă Guvernul va suspenda contribuțiile la Pilonul II de pensii, cel mai probabil, pensia medie în România va ajunge undeva la câteva sute de lei. Până în acest moment în Pilonul II se regăsesc sub formă de active nete totale în valoare de 42 miliarde lei, echivalentul a 4,5% din PIB-ul României. PNL propune și susține creșterea contribuțiilor în două etape, la 6%, conform angajamentului statului român din programul de aderare la UE, respec­- tiv 8% în a doua fază. Considerăm că fără soluții de tipul Pilonul II plata unor pensii de­- cente de la stat va fi aproape imposibilă”, a precizat Varga.
(G.C.)

Recomandările redacției