În Arad sunt zeci de restaurante. Din toate aceste localuri, 11 sunt specializate în prepararea de pizza, unele dintre ele asigurând chiar și livrarea la domiciliu. Un număr de 21 de locații oferă preparate cu specific italienesc, cinci, cu specific unguresc, patru Barbecue, opt Est European și alte opt sunt axate pe gastronomia cu fructe de mare. De asemenea, 33 de locații sunt axate pe mâncare și băuturi europene, iar 22 cu specific tradițional românesc.
Unii arădeni aleg să mănânce mai des în oraș și aceștia sunt în special cei mai tineri. Pe alții însă, simpla întrebare i-a intrigat și asta pentru că, o masă la restaurant este egală spre exemplu… cu mai bine de un sfert din pensie. Dacă e de ieșit în oraș, cei mai mulți arădeni aleg fast-food-urile în locul restaurantelor.
„Niciodată! Să mă întrebați și cât am pensia.” – Ana, 67 ani
„Foarte rar. Salariile sunt mici, iar cheltuielile sunt foarte mari.” – M.A.R., 32 ani
„Să zicem cam o dată pe lună. Ma­xim de două ori pe lună. – Dan, 50 ani
„Nu mâncăm la restaurant. Mai comandăm pizza, sau altele ce ne do­rim, din când în când, dar nu mâncăm la restaurant.” – Alexandra, 38 ani
„Undeva cam o dată pe lună. La meniul zilei sau restaurant fast food, pot spune că mănânc mai des, însă la restaurant cam o dată pe lună. Trebuie să mergi pregătit cu bani pentru că lasi peste 100 de lei de persoană atunci când mergi să mănânci la restaurant. Când merg cu soția lăsăm dublu, uneori chiar mai mult, pentru că nu mergi pentru jumate de oră. Mai bei un suc, poate femeia are poftă pe un vin și uite așa atunci când ieșim măcar să ne simțim bine.” – Sergiu, 47 ani
„Ooh! Nu am fost la restaurant nici nu știu de cât timp!” – Margareta, 58 ani
„De obicei mănânc o dată, de două ori pe săptămână după ce ies de la facultate și în weekend într-una din seri. Meniul zilei obișnuiam să mănânc în fiecare zi. Este un restaurant foarte frumos cu palmieri, muzică ambientală și Mureșul care trece alături, e unul dintre cele mai atrăgătoare din zonă. În ultima perioadă ce-i drept nu am mai avut timp să ies. Am fost și la cele de patru stele, dar acolo cam o dată pe an.” – Adelina, 25 ani
„Aș ieși mai des, însă cu asemenea salarii de abia dacă îmi permit cele necesare. Am lucrat în domeniul restaurantelor și al hotelelor cu restaurant, în acea perioadă de câțiva ani, eram zilnic prezent în restaurant. Acum, aici, resursele financiare sunt prea limitate. Aș ieși măcar o dată pe săptămână, în weekend, cu cineva drag, alteori singur, pentru a servi niște preparate mai speciale și o băutură mai selectă.” – Sebastian, 24 ani
Claudiu Mariș

Recomandările redacției