Glasul arădenilor – Ce activități sportive faceți cel mai des?

0
109

Pentru că vremea a început să se încălzească, acum nici o scuză nu mai e suficient de bună ca să sărim peste activitățile sportive și astfel am vrut să știm în ce fel se mențin arădenii în formă.

 

Eu nu fac sport prea des, chiar deloc, poate doar câteodată când mai merg la țară și ne jucăm puțin tenis în aer liber, dar altfel nu îmi place să fac. Acum am și un program destul de încărcat care să spun că nu îmi permite să merg zi de zi la sală sau undeva să fac mișcare, prefer să îmi folosesc timpul liber altfel. Cred că ajutorul meu cel mai mare mi-e metabolismul care nu mă obligă să fac ceva ca să mă mențin. Știu că sportul e sănătos, dar până acum nu mi-a trecut prea des prin cap să încep să îl fac”, zice Anca, 30 ani.

De mic am început cu fotbalul, cred că majoritatea băieților fac asta, apoi am mai încercat să fac niște sporturi dar am eșuat în toate, nu m-au atras cât să continui până la performanță, mă lasam mereu după câteva luni. Acum fac sală, m-am apucat cu vreo 4 ani în urmă pentru că mi se părea că sunt slab. Mergeam zilnic la început, exceptând duminicile, stăteam cu orele, apoi am realizat ca de 3 ori pe săptămână e suficient. Uneori mai merg și la sala de box, dar doar de distracție cu niște prieteni sau la alergat pe malul Mureșului când e vreme bună”, spune Alex, 27 ani.

Am făcut câțiva ani kickbox, dar mergeam și nu prea la sală, mi-a plăcut, dar nu cât să zic că vreau să fac de performanță. Acum mai merg la sfârșit de săptămână cu băieții la fotbal, dar doar de distracție, nu mă antrenez niciunde, nu fac parte din vreo echipă, doar îmi place să petrec timpul așa. Acum oricum e prea târziu să mă mai apuc de vreun sport, dar nici nu cred că aș vrea. Ce am mai făcut a fost puțină sală, cred că două luni, eu nu sunt organizat din fire și nu cred că m-aș putea ține pentru prea mult timp de ceva care necesită prea multă seriozitate, mereu găsesc ceva mai bun de făcut, ne zicea Vlad, 18 ani.

Când eram mai mică, până prin clasa a zecea, am făcut atletism. Mi-a plăcut foarte mult, dar la un moment dat nu m-am mai putut împărți între școală și sport pentru că ambele necesitau destul de multe ore din zi, așa că am ales școala și am renunțat ușor ușor la sport. Acum încă mai alerg, dar cam o dată pe săptămână și doar ca să mă mențin în formă. Am avut o tentativă să mă reapuc de atletism și am realizat că acum am și mai puțin timp la dispoziție în care să fac asta, deci, am rămas doar cu varianta să fac sport cât de des pot și doar din plăcerea de a face mișcare”, povestește Iulia, 22 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.