Alegerile se apropie cu pași repezi, iar începe deja sezonul în care politica pune stăpânire pe conversațiile, mințile și viețile oamenilor. Dar se implică oare oamenii de rând în politică?
Arădenii sunt cam negativiști la acest capitol, majoritatea rămânând în umbră, preferând să nu facă nimic sau să meargă doar la vot.

„Nu sunt înscris în niciun partid, nu mă implic activ, însă o dată la patru ani mă duc la vot, cred că se cuvine așa!”- P.D. 67 de ani.

O doamă de aproximativ 30 de ani mărturisește că: „Nu mă implic! Am mers o singură dată la vot”.
La fel gândește și un bărbat care a afirmat că nu o să meargă nici la vot, pentru că nu îl interesează politica.

Totuși, există și cetățeni revoltați: „Da, înjur de mama focului și mă duc la vot. În ultimii cinci ani mi-am anulat votul, dar acum o să votez împortiva PSD-ului. Nu am votat niciodată pe cineva, ci împortiva cuiva. Am participat în 2009 la campania electorală a lui Geoană, acum implicarea mea va fi prin vot!”- D.O, 29 de ani. Un alt trecător este de altă culoare politică: „Pentru mine PSD-ul a fost salvator! Dacă nu era acest partid, acum eram încă în închisoare”
Un vârstnic puțin mai glumeț ne-a mărturisit că „eu nu mă implic în politică. Cu Elena Udrea m-aș implica totuși”, spune acesta, râzând.

„Eu mă implic activ. Sunt membru într-un partid și am decis să fac acest lucru pentru că m-am săturat să stau cu mâna în sân în timp ce România începe să pice de pe hartă. Este inadmisibil ce se întâmplă în țara asta! Dacă stăm toți să ne uităm cum politicienii ne fac de râs țara și nu facem nimic, suntem complicii lor! Poate un om ca mine, de unul singur, nu poate face bimic, dar dacă mai mulți gândesc ca mine, indiferent de ce partid aparțin, cred că se poate face o schimbare în țara asta” – P.G. , 34 de ani.

Este alarmantă această nepăsare în care persistă arădenii, care de multe ori se plâng de direcția în care o ia această țară. Oamenii iau deja politica în derâdere și nu este de mirare, ni s-au dat motive berechet. Oamenii de la cârmuirea țării nu știu să vorbească corect limba română, dau peste cap sistemul cu modificări și ordonanțe pentru binele lor. E greu să sesizezi atâtea mizerii în politica românească, dar trebuie să tragem linie și să ne dăm seama că într-o societate democratică, noi deținem, în mod teoretic, puterea. Dacă ne culcăm pe o ureche, e clar că starea acestei țări va fi deplorabilă, apocalipsa politică deja a început de ani buni, dar cred că situația se poate remedia.

Recomandările redacției