Glasul Arădenilor – Valentine’s Day sau Dragobete?

0
213

Cele două zile dedicate pentru cei îndrăgostiți sunt: Valentine’s Day și Dragobete.

Majoritatea arădenilor abordați au optat pentru Dragobete, însă mulți au mărturisit că sărbătoresc și în data de 14 februarie, într-un fel sau altul:

„Dragobete. Am mai sărbătorit până acum Dragobetele și am simțit altfel sărbătoarea” , ne spune Marius, în vârstă de 17 ani

„Aleg Dragobete, pentru că e sărbătoare românească. Din mândrie aleg Dragobetele, cu toate că Valentine’s Day e mult mai promovată. Peste tot, se învârt mai mulți bani în jurul sărbătorii de Valentine’s Day, e preluat de la americani, pentru că noi nu avem rădăcini puternice. Astfel vin investitori străini și fac profit” , mărturisește Andreea, în vârstă de 21 de ani

„Depinde cum și ce simți. Nici Dragobete și nici Valentine’s Day dacă mă întrebi pe mine. Totuși, dacă ar fi să aleg dintre cele două, aș alege Dragobetele, pentru că e tradițională” , declară H.C., în vârstă de 45 de ani

„Dragobete, pentru că România” , spune Dan, unul dintre trecători

„Sărbătoarea Dragobete mi se pare o prostie, în schimb Valentine’s Day e mult mai bună, pentru că în ziua respectivă acorzi mai mult timp și atenție persoanei iubite. Ar trebui să existe mai multe zile în genul Valentine’s Day” , spune Alex, în vârstă de 16 ani

„Dragobete, alegem românește!”, exclamă o femeie din mers

„Dragobete, pentru că e tradițional românească” , declară Sorin, în vârstă de 45 de ani

„Alegem Dragobete, pentru că suntem români, măcar atât, dar nu am nimic împotrivă să le sărbătorim pe ambele” , ne spune Carmen, în vârstă de 55 de ani

„Niciuna dintre ele nu semnifică nimic pentru mine, însă dacă ar fi să aleg, aș alege Dragobetele. E mai tematic, românesc. Din păcate mulți nu simt sărbătorile, cu toate că ei petrec. De Valentine’s Day e clar mai mare înghesuială, putem observa cum e scris în engleză pe mai toate produsele. Sărbătoarea de Dragobete nu e așa bine mediatizată. Lumea se bucură că sunt cât mai multe sărbători în care au liber, nu produc ci cheltuie în zilele respective” , declară Alexandra, în vârstă de 22 de ani

„Valentine’s Day din păcate. Nu susținem Dragobetele, în schimb Valentine’s Day e mai universal. Vrem globalizarea, să avem toți aceeași sărbătoare” , mărturisește Filip, în vârstă de 20 de ani

Claudiu Mariș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.