FRF a anunțat astăzi partidele din turul 3 al Cupei României, iar singura reprezentantă a Aradului în această fază, Gloria Lunca Teuz Cermei, a aflat pe cine va întâlni.
Formația „roș-albă” va juca pe teren propriu împotriva divizionarei secunde FC Bihor, iar duelul va putea fi urmărit în direct pe FRF.tv. Cele două echipe au fost adversare în seria a 8-a din Liga a III-a în sezonul trecut, iar echipa din Oradea s-a impus în ambele meciuri directe, 6-0 acasă și 2-0 în deplasare.
„Cred că e bine că jucăm cu FC Bihor și nu cu una dintre cele trei echipe din Timiș (n.a. CSC Dumbrăvița, Poli Timișaoara sau CSC Ghiroda sau Giarmata Vii). Avem șansa noastră, jucăm acasă, vom avea și câteva noutăți în lot, iar adversarul, cred eu, își va menaja o parte dintre jucători, pentru că sâmbătă dimineața va juca în deplasare în etapa a doua a Ligii a doua, la Câmpulung Muscel. Față de echipa care a dominat seria de Liga a 3-a în sezonul trecut, FC Bihor are acum un nou antrenor, străin, cu altă mentalitate, mai mulți jucători valoroși, dar pe care nu cred că îi vom vedea la Cermei. Sigur că își vor dori victoria, indiferent cu cine vor intra pe teren, dar pentru noi este o provocare. Doar așa putem și noi progresa, dacă vom juca cu echipe puternice. Acum avem și noi mulți jucători cu mare experiență, sunt convins că vor da totul pentru o victorie” a declarat antrenorul Cermeiului, Radu Popa.
Iată programul complet al turului 3:
Miercuri, 14 august, ora 17:30
- CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – FC Bihor Oradea
- CS Minaur Baia Mare – SCM Zalău
- CS Sănătatea Servicii Publice – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud
- CS Universitar din Alba Iulia – CS Unirea Ungheni 2018
- CSM Unirea Alba Iulia – CSC 1599 Şelimbăr
- ACS Kids Tâmpa 2015 Braşov – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
- SSU Politehnica Timișoara – CSC Dumbrăviţa
- CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ACS Muncitoresc Reşiţa
- AFC Câmpulung Muscel 2022 – AFC Chindia Târgovişte
- SCM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni
- CSO Petrolul Potcoava – FCU 1948 Craiova Fotbal Club SA
- ACS Lupii Profa – CSM Slatina
- SCM Dunărea 2020 Giurgiu – CSM Alexandria
- CS Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti
- SC Popeşti-Leordeni – CS Tunari
- CS Blejoi – SC FC Voluntari SA
- CS Afumaţi – FC Metaloglobus Bucureşti
- AS FC Agricola Borcea – AFC Dunărea 2005 Călăraşi
- AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – AFC Metalul Buzău
- ACS FC Bacău – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ
- CSM Paşcani – CSM Bucovina Rădăuţi
Joi, 15 august, ora 17:30
- ACS Aro Muscelul C-Lung Muscel – ACS Campionii Fotbal Club Argeş
- CS Sporting Lieşti – CSM Focşani 2007
Miercuri, 21 august, ora 17:30
- ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CS Corvinul 1921 Hunedoara