Bătrâna Doamnă a jucat și a câștigat primul amical al iernii, în fața unei echipe care în aceeași zi și-a folosit cei mai importanți jucători într-un alt amical, cu FC Kaiserslautern. Pentru duelul cu UTA nemții au format o echipă formată din jucători de plan 2 și 3 în cadrul lotului, dar chiar și așa replica acestora a fost foarte bună, meciul fiind în mare echilibrat. Faptul că o echipă de Liga 3 din Germania, fără cei mai importanți jucători, evoluează de la egal la egal cu una de prim eșalon din România, spune multe din păcate despre nivelul la care a ajuns fotbalul românesc. Dincolo de asta, UTA și-a făcut până la urmă treaba, cel puțin din punct de vedere al rezultatului; cât despre obiectivele tactice, probabil vom afla de la antrenor în ce măsură acestea au fost atinse. Cert este însă că, în ciuda rezultatului și a unor aspecte pozitive, UTA mai are destul de lucrat pentru a prezenta o față care să dea încredere suporterilor încercați de grijile retrogradării. E adevărat, este abia a șasea zi de pregătire de după vacanță însă timpul e scurt. Peste fix două săptămâni UTA dă piept la Craiova cu FC U 1948 în primul meci pe puncte al anului.
Laszlo Balint a început meciul cu formula Iacob – Sarkozy, Chindriș, Benga, Dobrescu – Batha, Isac – Pop, Ubbink, Stahl – Milosevic. UTA deschide scorul după doar două minute, prin Idriz Batha, care este găsit nemarcat în careu de o lovitură de colț foarte bine executată de pe partea dreaptă de către Rareș Pop, iar albanezul a reluat frumos, cu capul, din plonjon, pe sub portarul advers. Meciul continuă deschis și alert cu ambele echipe atacând destul de direct poarta dar fără a-și crea ocazii clare de gol. Treptat UTA pune tot mai autoritar stăpânire de joc și Stahl își trece în cont o mare ocazie, când după o lovitură liberă executată de Ubbink de la 25 de metri lipit de tușa dreaptă, jucătorul împrumutat de la Rapid reia fără preluare, cu dreptul, din marginea careului de 6 metri dar portarul bavarezilor respinge cu un reflex excelent. Urmează apoi câteva minute de presiune a celor de la TSV 1860 dar apărarea UTA-ei reușește să țină pericolul departe de poarta lui Iacob. Mai mult tot echipa noastră este aproape de gol, în minutul 24, când Milosevici îl angajează excelent pe culoar pe Stahl dar acesta întârzie șutul într-o poziție foarte bună la marginea careului mare, ușor lateral stânga și un fundaș al nemților îl blochează. La faza imediat următoare TSV 1860 obține un corner de pe partea stângă, mingea trece prin toată apărarea noastră și Skenderovic, singur în colțul careului de 6 metri lateral dreapta, reia imparabil pe lângă Iacob. După primirea golului UTA domină pozițional dar are probleme în a aduce mingea în careu advers. „Leii“ echilibrează finalul reprizei, presează tot mai agresiv și chiar au o mare ocazie când Talig din interiorul careului, ușor lateral stânga, reia puțin pe lângă colțul lung al porții lui Iacob, care imediat după această fază îi lasă locul lui Balauru. Nemții continuă până la pauză să aibă inițiativa, fără a crea pericol, timp în care UTA ratează 2-3 oportunități bune de contraatac, astfel că prima repriză se încheie la egalitate, 1-1.
Echipa noastră a început repriza secundă într-o formulă aproape complet diferită, dintre cei care au intrat la vestiare, reapărând în teren doar portarul Dragoș Balauru. În fața lui au fost trimiși următorii: Bota, Erico, Hoxhallari, Abeid – Cascini, Anton – Șteau, Keseru, Barbosa – Postolachi. UTA începe bine la fel ca în prima repriză, cu Barbosa, Postolachi și Keseru creând o fază spectaculoasă dar orădeanul trage puțin pe lângă poartă de la marginea careului de 16 metri. Jocul continuă pe aceleași coordonate precum în prima repriză, cu echipele împărțindu-și perioadele de dominare. Nemții sunt aproape de 2-1 în minutul 61 când un corner de pe stânga îl găsește complet liber pe Lakenmacher la marginea careului de 6 metri dar acesta reia cu capul direct în Balauru. Meciul e mai confuz decât în prima repriză, cu mai multe greșeli. Din păcate UTA nu reușește să lege jocul și fazele de poartă întârzie să apară. La jumătatea reprizei secunde Balint face ultimele schimbări: Mociu, Cibi și Godwin îi înlocuiesc pe Balauru, Bota și Erico. Formula UTA-ei pentru ultimele 20 de minute este: Mociu – Abeid, Cibi, Hoxhallari, Șteau – Cascini, Anton – Postolachi, Keseru, Barbosa – Godwin. Nigerianul are o acțiune interesantă în banda dreaptă, centrează la firul ierbii în mijlocul careului dar Keseru ratează finalizarea. La poarta cealaltă Skenderovic este găsit din nou liber în careu dar reia cu capul peste poartă din 7-8 metri. Pe măsură ce jocul scade în calitate, el devine tot mai dur iar Hoxhallari și Godwin se aleg cu cartonașe galbene. Până la urmă UTA va reuși golul victoriei în minutul 83, când Postolachi schimbă foarte bine jocul de pe dreapta pe stânga, de unde Barbosa centrează în mijlocul careului iar Godwin din cădere înțeapă balonul care se duce cuminte în fundul plasei. Până la final nu se mai întâmplă nimic și astfel UTA începe într-o notă pozitivă anul 2023.
Dincolo de rezultat, mult mai importante sunt concluziile vizavi de evoluția echipei. Cele mai relevante le va trage antrenorul echipei, dar cu ochiul liber se poate observa încercarea de a implementa echipei un joc combinativ, cu pase rapide și destul de direct. Deocamdată însă și azi, mai ales în partea secundă, au fost mult prea multe greșeli tehnice, în special în ceea ce privește acuratețea paselor. De asemenea, îngrijorătoare sunt și desincronizările din apărare, adversarii având astăzi 4-5 situații în care s-au aflat complet liberi în careul nostru. Din punct de vedere individual, trebuie spus că noii veniți au arătat ceva calități dar se vede că încă nu sunt integrați în jocul echipei. Este evident însă că Barbosa are o tehnică bună iar Milosevic, pe lângă fizic, se remarcă și printr-o tendință de a juca simplu și vertical. Cât despre jucătorii nou veniți de la Academie, Sarkozy a jucat în nota echipei în prima parte, niciun moment banda dreaptă a apărării nearătând ca o verigă slabă. Problemele au apărut la intrarea lui Bota pe acel post dar puștiul a fost o improvizație acolo, deoarece el este „de meserie“ fundaș central, iar acest lucru s-a văzut.
Următorul meci amical al UTA-ei va avea loc vineri, adversar fiind echipa din prima ligă a Kazahstanului, FC Kyzylzhar.