Golgheterul Crișului s-a deblocat cu Avrigul: „Parcă am simțit o descătușare la acel voleu”

0
165

Crișul Chișineu-Criș a urcat curajos pe scena eșalonului trei al fotbalului românesc, adunând 5 puncte din 9 posibile în fața unor formații cu pretenții în seria a IV-a. Mai mult, echipa lui Adi Abrudean are al patrulea atac al campionatului, după Lipova, Dumbravița și Cugir și la egalitate cu Unirea Alba Iulia.
Golgheterul surprinzător al „alb-albaștrilor” este juniorul Ionuț Ianc, cu patru reușite, toate înscrise în confruntările cu Metalurgistul și Reșița. Sâmbătă, însă, cu ocazia vizitei celor de la FC Avrig, s-au deblocat și fotbaliștii cu profil ofensiv, Sebastian Buduru și Nicu Modan. Cel mai bun marcator al Ligii a IV-a Arad în ultimele două sezoane s-a deblocat cu o execuție în vinclu, din voleu, dar înainte de asta a irosit și o lovitură de la 11 metri.
„Mi-am dorit foarte mult să marchez primul gol în Liga a 3-a, să sparg gheața cum se spune. Am avut un moment greu când am ratat penalty-ul, dar colegii m-au încurajat că voi marca din acțiune. Și așa a fost, parcă am simțit o descătușare când am prins acel voleu, o execuție pe care am mai avut-o de câteva ori în Liga 4-a. Acum mă simt și eu mult mai bine, simt că mi-am făcut și eu datoria față de echipă, iată că avem al treilea rezultat pozitiv și cred că nu vom pierde nici la Ghiroda. Suntem foarte uniți în vestiar, ne motivăm bine și rezultale se văd. Sunt fericit la Chișineu Criș, totul este perfect și cred că vom face și performanță în acest prim an de Liga a III-a”, spune
atacantul de 23 de ani, care a mai marcat și la Luceafărul Oradea în Liga a III-a.
Ca de fiecare dată, Modan a trecut pe la gard înainte de a intra la vestiare. Aici l-au așteptat susținătorii săi fideli, cu care bate palma după fiecare partidă.
„Le mulțumesc suporterilor care meci de meci ne încurajează și mă încurajează pe mine personal. Este o mare bucurie să-ți auzi numele strigat de sute de spectatori. Le dedic lor acest prim gol în acest campionat și promit să vină și altele”, a mai spus principala „gură de tun” a Crișului, după succesul cu 3-1 a echipei sale în fața sibienilor din Avrig.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.