utaClubul alb-roșu își dorește o bază cât mai puternică sub construcția începută anul trecut. Codru Grădinariu s-a referit la sectorul juvenil, unde a venit cu o idee nouă.
„Am propus ca, din doi în doi ani, să se schimbe antrenorii grupelor, mergând pe următorul rațio­nament: antrenorii noștri sunt cei mai buni, copiii au câte ceva de învățat de la toți. Consider că un copil trebuie să beneficieze de cât mai multe informații, iar acest lucru presupune și un schimb al antrenorilor. Una din atribuțiile mele e să le asigur climatul ideal, ei trebuie să-mi spună dacă sunt de acord, dacă văd optim un asemenea mod de lucru. Sigur că la noi rețeta e alta, de zeci de ani, dar se încearcă o aliniere la cluburile europene. Nu există jucătorul meu, echipa mea, ci un sistem piramidal. Obiectivul larg e clar – câștigarea campionatelor zonale și naționale, plus să dăm jucători la echipa mare. Cum am spus, rămâne la latitudinea antrenorilor”, a motivat Grădinariu.
Team-managerul alb-roșu a mai oferit o idee interesantă, aplicată de mai multe cluburi mari din Europa, legată tot de copii și juniori: „La toate categoriile de vârstă, pe cât e posibil, să se folosească același sistem de joc ca și la echipa mare, pentru a avea automatismele formate când jucătorul urcă. Același lucru e valabil și pentru echipa a doua. Totul de comun acord cu antrenorii, care discută periodic. E încă un pas către normalitate, către performanță, obligatoriu din punctul meu de vedere. Și vizează transparență, începând de la echipa mare până la cei mai mici. Există doar un club, UTA, și doar obiectivele de care vorbeam”.

Recomandările redacției