Grădinariu și-a luat licența UEFA A: „În orice domeniu activezi trebuie să te perfecționezi încontinuu”

0
343

Școala Federală de Antrenori a anunțat rezultatele examenului pentru obținerea licenței UEFA A.
Demarate în luna aprilie, cursu­rile pentru obținerea licenței UEFA A, ultima atestare pentru tehnicieni înaintea celei PRO, s-au finalizat în iulie odată cu cel de-al cincilea modul. Iar săptămâna trecută, joi și vineri, a avut loc exa­menul final, care a constat într-un test scris, o probă practică și prezentarea lucrării de licență.
Pe lista absolvenților licenței UEFA A se numără 27 de antrenori din generația 2018 și unul din 2017, care a susținut abia în acest an examenul. Printre noii posesori ai Licenței UEFA A se află și Decebal Codru Grădinariu, directorul general al UTA-ei, care a obținut a 10-a medie generală. „Am avut plăcerea să fiu coleg de promoție cu oameni și antrenori deosebiți, am asimilat multe cunoștințe cu această ocazie. Merg pe principiul că în orice domeniu activezi trebuie să te perfecționezi în continuu”, a spus „oficialul” utist.
Primii doi pe lista cursanților care au obținut cele mai mari note sunt doi foști internaționali ro­mâni, Mirel Rădoi și Dorin Goian, care au obținut nota finală peste 9.
Așadar, absolvenții licenței UEFA A sunt următorii: Mirel Rădoi (9,86), Dorin Goian (9,38), Aurora Ungureanu Dobre (8,60), Mihai Florin Manea (8,58), Florin Nofitovici (8,58), Marius Tîrîlă (8,57), Andrei Cătălin Neagu (8,45), Radu Mugur Gușatu (8,43), Ștefan Răzvan Odoroabă (8,43), Decebal Codru Grădinariu (8,42), Florinel Luță (8,42), Viorel Ferfelea (8,40), Dorin Toma (8,40), Iulian Prodana (8,37), Bogdan Pătrașcu (8,28), Irinel Voicu (8,22), Ionuț Mitroi (8,21), Dan Chilom (8,07), Tiberiu Lung (8,04), Bobi Verdeș (8,03), Claudiu Mircea Cornaci (7,93), Alexandra Mihaela Stan (7,88), Cosmin Adrian Fruntelată (7,66), Adi Ionuț Racoviță (7,56), Tiberiu Gabor (7,35), Alexandru Boagiu (7,28), Viorel Raicu (7,20). Giani Kiriță (8,66), cursant din 2017, a dat examenul în această sesiune.
În cadrul clubului UTA mai activează doi antrenori cu Licența UEFA A, Cristian Păcurar și Florian Voinea. Ionuț Popa este deținător al Licenței UEFA Pro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.