Procurorii DIICOT au reținut joi șase persoane acuzate de infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și trădare. În dosar este implicat și generalul în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 de ani, veteran de război, a cărui imagine a fost folosită de membrii organizației. Potrivit anchetatorilor, gruparea era organizată în stil militar și urmărea preluarea puterii și desființarea partidelor politice. DIICOT arată că membrii grupării au luat legătura cu „agenți ai unei puteri străine” și au mers de mai multe ori în Rusia.
La data de 5 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați împreună cu un suspect au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse.
Gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.
Cercetările efectuate au relevat că membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video ( notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale).
De asemenea, inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.
Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România.
În cursul zilei de 05.03.2025 au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați.
Cercetările vizând suspectul în cauză sunt continuate fără a fi dispuse măsuri preventive.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul ofițerilor Direcției Contrainformații și Securitate Militară din Direcția Generală de Informații a Apărării, ai Serviciului Român de Informații și ai Direcției Generale de Protecție Internă din Ministerul Afacerilor Interne.
Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Radu Theodoru s-a născut la Ineu, în județul Arad.