gucciferHackerul de la Sâmbăteni care a acţionat sub numele de Micul Fum şi Guccifer îşi va petrece următoarele zile în spatele gratiilor. Asta, după ce judecătorii bucureşteni au acceptat cererea făcută de procurorii de la structura centrală a DIICOT de a elibera un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Potrivit anche­- tatorilor, hackerul ar fi încercat să ia legătura cu Dan Voiculescu, căruia i-ar fi propus să-i vândă informaţii sustrase din contul de  e-mail al directorului SRI, George Maior.
Guccifer a fost ridicat de anchetatori, miercuri dimineaţa, de la Sâmbăteni, din casa unde locuia. Motivul? Deşi a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, din cauză că a spart conturile de Facebook şi de e-mail ale unor vedete, Marcel Lazăr Lehel nu s-a învăţat minte continuându-şi îndeletnicirile. Gurile rele spun că a fost prins din nou din cauză că a spart contul privat de e-mail al directorului SRI, George Maior. Potrivit presei centrale, după incident, acesta i-ar fi transmis printr-un mesaj codificat că îl cunoaşte, prin intermediul presei. Maior spunea că nu va trece mult timp până ce micul Guccifer va fi prins. În aceste condiţii presa a speculat că şeful SRI a dorit să transmită că ştie că Micul Fum este una şi aceeaşi persoană cu Guccifer.
Are pagină pe Wikipedia
Trebuie spus că Guccifer a ajuns celebru în întreaga lume ca urmare a ţintelor pe care şi le-a ales. Individul are şi o pagină proprie pe Wikipedia, unde este prezentat ca fiind „un hacker responsabil de numeroase atacuri date asupra unor sisteme de înaltă securitate, având ca ţinte atât foşti, cât şi actuali membri ai Guvernului Statelor Unite”. Conform Wikipedia, Guccifer a apărut pentru prima dată în atenţia presei în fe­- bruarie 2013, după ce publicaţia The Smoking Gun a scris că el este respon­sabil de atacul informatic căreia i-a căzut victimă sora fostului preşedinte american George W. Bush. De asemenea, a publicat pe internet un autopor­tret al lui Bush, care-l reprezenta pe fostul preşedinte la duş. De asemenea, Guccifer a distribuit informaţii trimise fostului secretar de stat Hilary Clinton de stat în ceea ce priveşte situaţia din Libia, inclusiv despre atacul de la Benghazi din 11 septembrie 2012. În aceste condiţii, isprăvile sale au ajuns în paginile unor publicaţii ca New York Daily News, New York Maga­zine şi USA Today. Prin­tre cei care i-au căzut victimă se mai află fostul secretar de stat american, generalul Colin Powell, trei membri ai Camerei Lorzilor şi oficiali ai administraţiei Obama.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției