Gheorghe Hagi nu se dezminte în demersul său de a promova și de a se baza pe jucători foarte tineri. Aseară la Arad, managerul Farului a început partida cu doi jucători de 17 ani în teren: Andrei Borza și Enes Sali. În repriza a doua, a trimis în teren un alt jucător de 17 ani, Adrian Mazilu, cel care a și reușit să marcheze unicul gol al meciului la capătul unei acțiuni personale foarte frumoase. Pornind de la reușita jucătorului său, Hagi a făcut la final o nouă pledoarie pentru ca în fotbalul românesc să existe mai multă încredere în jucătorii tineri: „Jucătorii fac totul pe teren. Noi doar planificăm lucrurile, ne asumăm decizii tactice dar jucătorii fac diferența iar Mazilu a făcut-o astăzi. România nu duce lipsă de talent și jucători foarte talentați ci de un proiect puternic care să facă o generație să fie competitivă la nivel european și mondial. Cu „nu se poate“, „nu există“, „nu avem“ nu poți decât să te duci în groapă, acolo unde se spune că am ajuns și acum urmează să ieșim. Suntem prea negativiști, nu credem în copii iar totul pleacă de la încredere: să crezi în ce faci și să ai curaj iar lucrul ăsta trebuie să-l spui celor tineri, să-i împingi pentru a da maxim, să-i faci să creadă că sunt fotbaliști și pot. Dar bineînțeles că trebuie să trăiască într-un fotbal sănătos și într-un mediu foarte bun. Am avut un dialog cu fiica mea și mi-a spus așa: presiunea face diamante. Nu trebuie să te sperie presiunea, jucătorului mare chiar îi place, chiar o cere.“

Referitor la partida cu UTA, Hagi a rezumat tactica de joc și desfășurarea ostilităților, admițând faptul că echipa sa a jucat ce trebuie doar în primele 15 minute ale reprizei secunde, când de altfel a și marcat. În rest, managerul Farului a fost nemulțumit de felul în care a construit echipa sa în prima repriză dar și de maniera în care s-a apărat în finalul meciului: „Știam că va fi un meci de luptă, trebuia să ne adaptăm la starea terenului, adversarul a făcut-o mai bine ca noi în prima repriză. Am stat sus, am pus presiuna, am avut și noi situațiile noastre dar fără să combinăm cum trebuie. Am ajuns în situații bune dar ultima pasă n-am dat-o cum trebuie, am jucat mult orizontal. A doua repriză cred că am început mai bine ca ei, am reglat lucrurile la pauză, am vorbit cum trebuia să jucăm pentru că pasam foarte mult înapoi și lateral dar am schimbat, le-am spus cum trebuie să facă construcția și cred că atunci i-am surprins și am și marcat. După aceea ne-am retras mult prea jos și automat adversarul a venit, a creat ocazii, puteau să și marcheze dacă erau mai inspirați. Am avut șansă, sunt trei puncte importante dar cred că un rezultat de egalitate era echitabil pentru ambele echipe.“

Farul rămâne lider în Superliga după acest meci dar Hagi refuză să accepte ideea că echipa sa are prima șansă la titlu. Managerul Farului este mulțumit că echipa sa a ajuns „printr-o conjunctură“ să se bată cu echipe care în ultimii ani au atacat mereu titlul de campioană și speră ca din bătăliile rămase să iasă învingător. Principalul atu al echipei sale în aceste bătălii îl reprezintă, pe lângă calitatea tehnică a echipei sale, forța fizică. Hagi crede că spre deosebire de anii antrenori, are acum o echipă care se poate lupta inclusiv cu adversari foarte puternici din punct de vedere fizic, așa cum este CFR Cluj.

Recomandările redacției