Organizarea societății umane a fost obiect de observații și subiect de studii teoretice din cele mai vechi timpuri: pentru crea­ționiști de la Adam și Eva, pentru evoluționiști de la scoborîrea din copaci. Urmarea imediată și logică a observațiilor și studiilor au fost reglementările: pe vremea lui Adam cu sapa (reglementare aplicată de Cain fratelui său Abel), iar pe vremea primilor precursori ai lui Darwin și-a adepților lui cu bolovanul sau cu parul (sapa avea să se inventeze mai tîrziu, cam în epoca fierului forjat, și avea să devină la rîndu-i unealtă structuralistă de reglementare sau sculă de reglementare structuralistă – cercetătorii încă nu s-au pus de acord în ches­tiune). Cert e că reglementarea cu sapa a rezistat milenii, de-o întîlnim și-n Ion, romanul lui Liviu Rebreanu.
Societatea omenească a evoluat totuși
(1-0 pentru evoluționiști), astfel că azi nu se mai reglementează cu sapa, ci cu gura mare, ceea ce se numește hărmălaie: se iese-n stradă și se urlă pînă la răgușire, nu că vrei drepturi, ci că sînt drepturi (deși nu sînt și n-au fost niciodată) – bunăoară să se căsătorească bărbat cu bărbat și femeie cu femeie, bărbat cu orice alt­ceva decît femeie (păpuș gonflabil, aspirator, găin sau cocoș, volan de mașină, borcan cu vaselină, păstîrnac etc.), femeie cu orice altceva decît bărbat (vibrator delicat dar falnic, pod pietonal, dog sau bulldog, zid părăginit, sticlă de bere, gară părăsită, păstîrnac etc.). Cu cît gălăgia-i mai multă, cu-atît șansele de izbîndă cresc. Dacă mai răsar și cîteva minți deschise care să țină hangul, parlamentul dă legea cît ai zice pederast, iar poporului mult (și prost), i se-nchide gura cît ai zice poponeț; asta e democrația, adică reglementarea cu gura, aia-n care răcnitul pînă la facerea de scurtă la fălci se substituie primei unelte de reglementare: sapa.
Dacă, Doamne ferește, cei mulți (și cum am zis), cer ca reglementarea să nu se mai facă nici cu sapa, nici cu hărmălaia, ci cu referendumul, se sare-n sus cît purecele potcovit cu noojnoo de ocale și se răcnește și mai tare ca-nainte că se-aruncă banii aiurea, că exista și există deja o reglementare a blestemăției de căsătorie în Codul Familiei, că biserica domnului și-a băgat coada satanică și manevrează lumea și seamănă dihonie-ntre oameni, că PSD își însușește electoral referendumul, că Dragnea vrea să scape de pușcărie, că lupta împotriva anticorupției era mai prioritară, că spitalele…, că școlile…, că autostrăzile…, că Europa…, că secolul doo’ș’unu…, că Evul Mediu…, că civilizația…, că toleranța… (baliverne de-astea care ni se-ndeasă pe gît aș putea să-nșir pînă umplu ziarul – și tot nu le-aș epuiza). Orice motiv care să ducă la invalidarea referendumului prin șederea acasă e bun și se invocă, doar-doar s-or scîrbi oamenii și-or juca șeptic și lapte-gros în loc să voteze, deși e cu totul anapoda: să ai ocazia de-a-ți bate-un drept în cuie drept în carnea constituției – și taman tu, cel sau cea care răcnești să se respecte un drept care nu există, să te-ncontrezi reglementării prin referendum mai cu-nverșunare decît măgarul care se oprește cu căruța-n pantă și nu mai vrea el s-o ia la deal nici dacă-i pui cartof opărit sub coadă.
Afirm răspicat că alegerile electorale, fie ele generale sau locale, nu-s democratice, întrucît nu oamenii le-au cerut, ci politicienii le-au impus, însă un referendum cerut și impus de populație este cel mai profund act de democrație, act pe care gălăgioșii îl sabotează din răsputeri împleticind mințile oamenilor cu idei și argumente care fac tot atîtea parale cîte face un pumn de nisip fierbinte turnat pe gîtlejul însetatului. Democrație? Da, categoric da și pentru vecie da; asta spun, asta predic și asta urlu cîte zile-oi avea, cît m-or ține balamalele și cît m-o suporta patronatul, însă o democrație a majorității, nu o zăbală aurită pusă-ntre măselele majorității de o minoritate mai zgomotoasă decît o erupție vulcanică devastatoare. Cînd o minoritate impune propria-i voință majorității, se cheamă dictatură, nu democrație – deci despre ce soi de democrație-i vorba-n vorbăria și-n vorbăreala voastră?
Așadar voi, cei cu hărmălaia drept ideologie, stindard și metodă de reglementare, de ce fugiți de referendum? Dacă aveți convingerea secătuitoare la mațe că ceea ce cereți voi e corect și e bine, trebuia să-l cereți și să-l impuneți voi pe referendum, nu să vă momiți și să vă tocmiți și să vă năimiți susținători care să umble cu drujbele raționamentelor voit false la rădăcinile definițiilor din dicționare, să blasfemieze natura dînd eșecurilor sale statut de izbînzi, să tragă sfori prin cel parlament (care-i alcătuit majoritar din tot ce are nația asta mai detestabil și mai vrednic de dispreț), spre a vă atinge țelurile pe care încă nu le rostiți, însă le bănuim (fiindcă și prin alte părți s-a-nceput tot așa: cu parlamentarii și fără referendumuri, și-i vai și-amar de bieții majoritari acum, că pumnul minorității zgomotoase li-i în gît mai dihai decît sarmaua-ntreagă plecată pe stearpa).
Cu minoritarii care-și exhibă public și cu zarvă mare diferențele și-și clamează asurzitor asemănarea (o contradicție aberantă ridicată la rang de adevăr absolut), n-are ni­- meni nimic la modul strict personal. Orice om zdravăn la cap nu se-amestecă-n alcovurile lor: sînt la fel de neinteresanți cum noi, cei altfel decît ei, sîntem neinteresanți. Tot ce li se cere este să nu atenteze la sacralitatea instituției căsătoriei – și a celor care derivă din căsătorie: facerea de prunci, educarea puilor de om, conștiența că prin astea se duce înainte viața, fenomen care începe să pară mai degrabă damnare decît fericire, iar asta și mulțumită gălăgiei infernale pe care-au dezlănțuit-o de-a lungul și de-a latul planetei democrații și democraticii minoritari.
Eu vreau democrație, deci la referendum, și nu vă mai codiți: voi, cei altfel decît noi, să fiți primii care dați cu ștampila-n buletinele de vot, ca să ne-arătați că noi, ăștialalți, greșim!

Recomandările redacției