Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a patra favorită a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, s-a confruntat cu dureri la genunchiul stâng în meciul de luni, cu americanca Shelby Rogers (52 WTA), pierdut cu 3-6, 1-6, la Melbourne, în runda inaugurală.
Românca a cerut intervenția medicului după primul set și în setul secund și-a flexat piciorul de mai multe ori.
„Am resimțit durere la genunchi. Mi-a fost dificil în setul al doilea să mă mișc pe teren, dar ea (Shelby Rogers, n. red.) a meritat victoria. A fost agresivă și a lovit mingea foarte puternic”, a declarat Halep, citată de Reuters.
Halep (25 ani) a precizat că s-a luptat cu o accidentare la genunchi încă de la Turneul Campioanelor, de la Singapore. Nu a avut de suferit în pauza competițională, dar durerea a reapărut odată cu primul turneu al anului, la Shenzen, în urmă cu două săptămâni, când a încercat să o țină sub control.
„Am luat antiinflamatorii înainte de meci și în zilele anterioare. Pot să joc cam 45-50 de minute fără durere, dar apoi revine”, a explicat numărul patru mondial.
„Azi (n.a. ieri) a apărut la 3-5 în primul set, iar apoi a fost greu să mai lupt… nu am putut face ce doream”, a adăugat Halep.
„Nu am văzut încă un doctor. Am nevoie de un RMN și probabil de o pauză pentru a-mi reveni, pentru a mă recupera, deoarece e dificil să joc cu durere la genunchi și e periculos”, a subliniat Simona Halep.
Românca a pierdut în primul tur și anul trecut la Melbourne (învinsă de chinezoaica Shuai Zhang), unde cea mai bună performanță a sa este atingerea sferturilor de finală în 2014 și 2015.

Recomandările redacției