După aproape o lună de pauză, handba­listele Crișului s-au prezentat cu mare chef de joc în Dealul Florilor, unde au trecut fără probleme de o formație ce învinsese în tur, la Arad. De data aceasta, Iuga și colegele sale nu le-au dat nicio șansă tinerelor jucătoare ce formează „satelitul” lui Minaur Baia Mare.
După o primă repriză autoritară, încheiată la 8 puncte în față, Crișul le-a permis gazdelor să se mai apropie puțin și să încheie partida la un ecart de 5 goluri: 28-33! „Un meci dominat de la început până la sfârșit. În prima repriză am dominat autoritar, cu atacuri bine organizate cât și o fază a doua decisivă în toate ocaziile. La pauză am intrat cu un avantaj liniștitor, 19-11, iar în partea a doua am rulat întreg lotul. Prestația a fost la fel de bună, mă bucur că jucătoarele care au evoluat mai puțin în acest campionat au facut față cu brio cerințelor mele. Felicit echipa pentru acest parcurs din primul tur-retur și locul 2 pe care suntem la final de an, ceea ce reprezintă o bună performanță pentru noi, meritată. Deja ne gândim la meciul din Cupă cu Odorheiu. Mergem să câștigăm și să ne calificăm mai departe în 16-imile Cupei României”, ne-adeclarat antrenorul „alb-albastrelor”, Sebastian Tudor.
Iuga 8, Klimek 7, Boldor 7, Lucușa 3, Petruse 3, Puț 2, Damian 2, Roman 1 au fost marcatoarele Crișului la Baia Mare. Sâmbătă, la ora 11, Crișul dispută ultimul meci oficial al anului 2018, la Târgu Secuiesc, în cadrul turului preliminar al Cupei României Fan Courier.

Recomandările redacției