După 16 luni de absență, Ovidiu Hațegan a arbitrat din nou un meci de Superligă din postura de „central”. Arădeanul a condus fără greșeală partida Universitatea Craiova – Oțelul 0-0, de luni seară, iar la final a fost prezent la flash-interviuri.

„Le mulțumesc tuturor pentru primire, am simțit căldura tuturor, căldura publicului. A fost un moment emoționant. Au fost luni dificile, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să trec peste ce a fost. Dumnezeu mi-a dat un semn, probabil, să fac o mică pauză. Am stat mai mult alături de familie, a fost o perioadă frumoasă, până la urmă. Kyros Vassaras a fost alături de mine, am avut și spirininul Comisiei Centrale. Încet, încet, am clădit totul în speranțe de a reveni. Medicii mi-au dat acest imbold. Ei mi-au spus că pot reveni fără probleme, doar să-mi pregătesc pașii așa cum trebuie. M-am pregătit bine fizic, nu mi-am asumat niciun risc și mă bucur că sunt aici din postura de arbitru. Sunt niște trăiri pe care e greu să le explic în cuvinte. Am avut sprijinul familiei. Soția și copilașii au fost alături de mine. Știu cât de greu le e să mă privească de la televizor, știu câte griji își fac. Abia aștept să ajung mâine acasă! Colegii mi-au făcut o surpriză plăcută, nu știam că vor fi aici. Le mulțumesc foarte mult. Nu doar lor, tuturor celor care au fost alături de mine. Mulțumesc medicilor, mulțumesc familiei, care a suferit foarte mult în aceste luni. N-au fost momente dificile în această perioadă. A fost acea cumpănă în viața mea, dar mi-am resetat tot și mi-am spus: «OK, arbitrajul face parte din trecut». N-am considerat că am pierdut ceva, nici măcar Qatar-ul, ci că am câștigat dreptul de a avea a doua viață. Foarte mulți nu au șansa acestei oportunități, șansa de a retrăi anumite momente. Nu fac niciun plan, mă bucur de absolut orice și vedem ce o să fie mai departe” a declarat experimentatul arbitru pentru DigiSport.

Hațegan a fost susținut din tribună de mai mulți colegi, printre care Sebastian Colțescu și Iulian Dima, iar la final, în timp ce se afla la interviu, a fost îmbrățișat de tehnicianul Universității, Eugen Neagoe, care la rândul său a trecut prin momente dificile din cauza unor probleme cardiace.

FOTO: captură DigiSport

Recomandările redacției