Fostul diplomat american Henry Kissinger a murit la domiciliul său din Kent, Connecticut. Figură marcantă a diplomației americane, om de stat, profesor și câștigător al premiului Nobel pentru pace Kissinger avea 100 de ani.
Henry Kissinger a fost considerat cel mai puternic secretar de stat de după cel de-al doilea război mondial, ambiția și abilitățile sale au fost fundamentale pentru deschiderea Statelor Unite către China, ieșirea din războiul din Vietnam și relansarea în relațiile cu Uniunea Sovietică, relatează Agerpres.
Kissinger s-a născut în sudul Germaniei în 1923, unde tatăl său era profesor. Familia sa a fugit din Germania nazistă în America în 1938. După ce a devenit cetățean american în 1943, Kissinger a servit în Divizia a 84-a din 1943 până în 1946.
Acesta a primit Steaua de Bronz pentru „serviciul merituos”. Kissinger a servit ulterior în Corpul de Contrainformații din Germania ocupată.
În 1969, președintele Nixon l-a numit consilier pentru securitate națională. Ulterior, a ocupat funcția de secretar de stat sub președinții Nixon și Ford, funcții în care Kissinger a jucat un rol central în deschiderea către China, negociind sfârșitul războiului de Yom Kippur în Orientul Mijlociu și ajutând la retragerea din Vietnam.
A distrus Cipru
Vestea morții fostului secretar de stat american Henry Kissinger a fost primită cu un val de entuziasm în Cipru și în diaspora cipriotă, care nu l-au iertat niciodată că a acceptat invadarea și divizarea insulei de către Turcia.
Kissinger, care era secretar de stat în momentul invaziei din 1974, i-a spus președintelui de atunci al SUA, Gerald Ford, care tocmai își preluase mandatul după demisia răsunătoare a lui Richard Nixon în urma scandalului „Watergate”, că Turcia are dreptul să preia controlul asupra unor părți din Cipru în virtutea minorității turce ce trăiește pe insulă.
„Nu există niciun motiv american pentru care turcii să nu aibă o treime din Cipru”, i-a spus Kissinger lui Ford, potrivit unor documente declasificate obținute de ziarul The National Herald în 2018.
„Tacticile turce sunt corecte – ia ce vrei și negociază apoi pe baza posesiunii”, a mai spus el, în pofida faptului că Grecia, protagonista disputei cu Turcia căreia Ciprul i-a căzut victimă, a fost un aliat de ani de zile al Statelor Unite.
Stenograma întâlnirii dintre liderul de la Casa Albă și Kissinger a arătat că șeful diplomației de la Washington credea că Turcia este un aliat mai important pentru SUA decât Grecia în virtutea armelor nucleare americane găzduite de Ankara la granița dintre NATO și Uniunea Sovietică.