Preşedintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a afirmat că în ultimele zile au fost emise peste un milion de facturi şi a precizat că într-o lună sau două lucrurile vor intra într-un făgaş normal. Bogdan Badea a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, la ce lună a ajuns Hidroelectrica cu emiterea facturilor şi când se va ajunge la zi.“Foarte curând vom ajunge la zi. Ritmul de emitere este unul care să nu pună o presiune extrem de mare pentru consumatori de aceea există o anumită secvenţialitate cu privire la transmiterea facturilor. Ceea ce vă pot spune este că doar săptămâna asta s-au emis peste un milion de facturi. Din punct de vedere al capacităţii tehnice, suntem funcţionali la capacitate maximă şi la parametri maximi cu noile sisteme informatice. Este o chestiune de ordin comercial în relaţia cu clienţii să nu punem o presiune foarte mare, dar într-o lună, două lucrurile vor fi practic intrate într-un făgaş normal. Sperăm să nu surprize de ordin legislativ care să ne pună în situaţia de a trebui să implementăm diverse lucruri”, a declarat preşedintele directoratului Hidroelectrica. .(sursa:news.ro)

Recomandările redacției