ICIM a învins Satu Mare, într-un derby ca-n vremurile bune

0
106

Aradul baschetbalistic nu a uitat zilele în care cea mai performantă echipă din istoria sportului arădean izbutea succese importante în campionatul românesc. O astfel de victorie a fost obținută sâmbătă de FCC ICIM Arad: 70-65 în fața viceliderului din Satu Mare! Și a venit într-un moment în care adversarele au avut o serie de 10 victorii consecutive! Cu o prezență a spectatorilor peste media din actualul sezon de Ligă Națională, Sală Sporturilor „Victoria” din Arad a oferit o partidă cu de toate! Schimbări de lider, dife­rențe importante de scor, eliminări și faze frumoase au fost doar câteva din „ingredien­- tele” unui meci spectaculos.
Începutul duelului le-a aparținut oas­petelor, care au fost mai precise la aruncări. Cu o apărare aproape perfectă, arădencele au întors cursul jocului și încetul cu încetul au pus pe tabelă puncte importante. S-a ajuns chiar și la cea mai mare diferență de puncte (12 în favoarea galben-albastrelor), în sfertul cu numărul 3, dar lucrurile nu aveau să se clarifice atunci.
Pe fondul ratărilor multiple, cu forțări din afara semicercului, dar și a eliminării premature a lui Destiny Williams (5 faulturi comise), CSM-ul din Satu Mare a revenit spectaculos și chiar a și condus! Trupa pregătită de Bogdan Bulj nu a clacat într-un moment greu, iar răsplata avea să vină. Finalul jocului a fost tratat exemplar de arădence, care au izbutit un succes mare, contrar tuturor așteptărilor.
S-a terminat 70-65 pentru FCC ICIM, iar visul pentru locul 4 continuă! Aradul a ajuns la 8 victorii în acest sezon și speră ca CSM Târgoviște să se încurce în ultima etapă la Cluj-Napoca pentru a avea avantajul terenului propriu în primul tur de play-off. Primul tur în care va întâlni tocmai marea rivală din Cetatea Chindiei. (baschetarad.ro)
Marcatoare: Arad: Hadzovic 22 puncte, Williams 17, Dzombeta 15, Ardelean 5, Fodor 4, Ciotir 3, Mercea 2, Lee 2.
Satu Mare: Amukamara 20, Denson 17, Olah 10, Uiuiu 8, Mandache 4, Huțanu, Baltic 2, Tavic 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.