igasSenatorul arădean Constantin Igaş spune că USL a venit la guvernare cu promisiuni de mai bine, dar încă dinainte de alegeri Guvernul Ponta 1 și-a făcut planul pentru primele disponibilizări.
„Încă din mai 2012 USL a stabilit reorganizarea ANAF prin disponibilizări masive, denumite fru­mos «reducerea cu 30% a func­țiilor de conducere». Această reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost aprobată săptămâna aceasta de Guvernul USL și timpul v-a dovedi că aduce alte disponibilizări. USL trebuie să explice arădenilor de ce marea regionalizare începe cu desființarea unor primării și a Direcțiilor Județene de Finanțe? Guvernul USL a stabilit capitalele direcțiilor regionale, fără nici o altă consul­tare, iar în cazul județului Arad aceasta va fi la Timișoara. Parlamentarii USL de Arad sunt puși la prima încercare în a apăra interesele județului și acum se va vedea influența lor la București și nivelul de încredere de care se bucură aceștia în fața Guvernului Ponta. Guvernul USL a ales o altă abordare, pe sub masă, a regionali­zării României. Dacă nu s-au înțeles între ei care să fie șef și unde, acum au ales să facă regionalizarea prin intermediul ministerelor și au început cu finanțele. În spatele acestei pompoase reorganizări se ascund disponibilizările a aproximativ 2.500 de angajați ai ANAF, și nu din aparatul central, ci din teritoriu, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad va trebui să disponibilizeze 60 de angajați. În timp ce reducerile afectează numai teritoriul, la București se înființează noi di-recții, coordonate politic”, a declarat Igaş.

Recomandările redacției