UTA a pierdut pe Giulești un meci în care probabil că și dacă tabela ar fi arătat o remiză, tot era nedrept pentru echipa noastră. Bătrâna Doamnă a fost clar mai bună, a dominat chiar și la 0-0 nu doar atunci când scorul îi era nefavorabil și a avut ocazii mai multe și mai clare. Din păcate însă, așa cum se întâmplă de multe ori în fotbal, nu echipa mai ofensivă sau care are ocazii mai multe este cea care pleacă acasă cu toate punctele, lucru subliniat la final și de antrenorul Ilie Poenaru: Din păcate, ei au o ocazie și marchează. Noi am avut o ocazie foarte mare la final, alte câteva ocazii și nu marcăm. Aici s-a făcut diferența. Este un rezultat nedrept, nu meritau să câștige. Am dominat în mare parte meciul, am avut agresivitate, am fost bine organizați, ne-am creat ocazii de joc, am făcut un joc elaborat și cred că echitabil era un egal. În primul rând, vreau să felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o și pentru foarte multe momente de joc bun, astăzi. Eu zic că suntem în creștere.“

Antrenorul Bătrânei Doamne consider că a mai fost un factor care a influențat în mare măsură rezultatul final, anume arbitrajul lui Iulian Călin și în special decizia acestuia de a-i acorda lui Idriz Batha al doilea cartonaș galben, cu un sfert de oră înainte de final. Pornind de la această fază, Poenaru s-a lansat într-un adevărat rechizitoriu la adresa delegărilor și a manierei de arbitraj din campionatul românesc: „Din păcate, astăzi s-a mai implicat cineva, care zicea că nu vrea să se implice în acest meci, înainte de meci, la tunel. Mi se pare un cartonaș galben-roșu foarte ușor acordat. Nu se dă așa ceva niciodată. Este o ținere reciprocă și primește doar al meu galben. Oare de ce domnul Călin ne arbitrează? Este al treilea meci. În fine. Din păcate, noi avem 7-8 cartonașe galbene, iar la Rapid orice atac… Nu vreau să dau vina pe el, dar a avut largul concurs la acest meci, în a influența acest rezultat. Mi-a scos echipa din joc, a fragmentat foarte mult, multe decizii luate greșit și nu mi se pare normal. Nu se rezolvă nimic cu VAR-ul. Au fost lovituri care la noi nu s-au dat. Au fost lovituri și coate date pe care domnul Călin nu le-a văzut, dar noi de pe margine le-am văzut. Nu e nicio problemă, îl înțeleg, greșeala este omenească. De fapt, este un cartonaș roșu într-un moment bun al nostru, în care noi dominam. Nu ai voie. Nu se dă galben niciodată. Dacă vrem să creștem fotbalul românesc, haideți să lăsăm să se joace, că prea mult oprim. De ce ți-e teamă? De ce fluieri? De cine ți-e teamă? Că pierzi jocul din mână? Oricum l-ai pierdut. Din minutul 60 nu am mai jucat. Statistic, am ajuns să jucăm câte 30-35 de minute la meci. În restul, numai fragmentări, greșeli peste greșeli. Sunt supărat. Dacă jignesc, îmi cer scuze. Dacă greșesc, îmi cer scuze, dar eu așa văd. Nu avem voie să comentăm, pentru că o să mergem la comisii, o să fim amendați, suspendați. Asta e, îmi asum. Cred că ar trebui, mai întâi, cum analizăm și noi meciurile pe video, și ei ar trebui să analizeze mai mult, să vadă că sunt greșeli de arbitraj.“

Principalul UTA-ei a mai ținut să își scuze și portarul pentru greșeala de la singurul gol al meciului. Poenaru a explicat că Balauru a fost marcat și de aceea intervenția sa la șutul lui Morais a fost tardivă.

Recomandările redacției