Meciul cu CFR Cluj vine poate în cel mai prost moment în care se putea. Jocul UTA-ei nu funcționează, echipa are probleme de atitudine iar fanii și-au pierdut răbdarea atât cu jucătorii cât mai cu seamă cu antrenorul echipei. În fața celui mai puternic adversar, care este chiar campioana României, UTA are o miză și mai importantă decât rezultatul, iar aceea este refacerea încrederii șubrezite a publicului în echipă. Ilie Poenaru crede că soluția pentru a îndeplini acest obiectiv este aceea ca mâine să trimită în teren un prim 11 format din jucătorii care mental sunt cel mai bine pregătiți pentru a da 100% pe teren:

„Am vorbit cu jucătorii și cred că conștientizează și ei și li se demonstrează niște lucruri, în sensul că fără atitudine, dorință, mentalitate sănătoasă și responsabilitate, nu ai cum să joci la acest nivel și nu ai cum să câștigi meciuri. Sper ca în acest meci să văd o echipă mult mai dezinvoltă și care își dorește să joace ceva. Am așteptări și la mine răbdarea a luat sfârșit, în sensul că am dat credit unor jucători dar le-am spus-o și lor că începând cu acest meci în această echipă vor juca doar cei care vor să dea ceva pentru acest club, pentru ei și viitorul lor. Am constatat după discuțiile din această săptămână că am jucători care chiar vor să facă asta și de aceia mă voi folosi. N-are importanță valoarea lor sau vârsta lor.“

Unul dintre clișeele folosite de antrenorul UTA-ei după fiecare eșec, a fost cel al asumării de tipul „eu sunt vinovat“. Pentru prima dată de la venirea la Arad, Poenaru se declară însă depășit de erorile individuale ale elevilor săi, tehnicianul sugerând că acestea reprezintă principala cauză pentru care jocul și rezultatele nu sunt cele așteptate: „Nu pot antrena pasele la adversari și lipsa de decizie. Astea le ai de la juniori. Dacă se studiază se va vedea că n-am pierdut meciurile că ne-au surprins adversarii ci pe execuții și greșeli personale. Trebuie să ne schimbăm atitudinea, să fim mai responsabili, să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut la anumite meciuri pentru că despre asta este vorba, că greșim foarte mult și când greșim și primim goluri, moralul cade. Când vom reuși să eliminăm aceste greșeli, când vom fi mai echilibrați, vom arăta cu totul altfel din toate punctele de vedere.“

Poenaru începe să trimită săgeți: Ubbink i-a dat peste cap planurile tactice, Keserü este o victimă a campaniei ratate de transferuri

Ținând cont de declarațiile de mai sus, putem trage logic concluzia că UTA are în vestiar jucători care nu „își doresc“ sau care nu dau 100%. La cine se referă Ilie Poenaru probabil că vom constata mâine, când vom vedea numele de pe banca de rezervă. Unul dintre ele însă a fost dezvăluit chiar de antrenor: Desley Ubbink. Batavul este văzut ca principalul vinovat pentru faptul că Bătrâna Doamnă nu etalează acel joc combinativ pe care-l promitea Poenaru când a venit la Arad: „Când numărul 10 al tău, în sistemul pe care-l joci, nu este ceea ce trebuie și nu îți produce, trebuie să găsești alte variante și alte trasee folosindu-te de jucătorii care sunt într-un moment foarte bun, Jobello, Otele, Stahl, pentru că ei au creat în zonele laterale. Trebuie să dezvolți și să joci acolo unde ești bine. Jucătorii din zona centrală nu sunt la nivelul pe care eu mi-l doresc. În toată această perioadă, construiești, pregătești dar nu-ți iese ceea ce vrei să joci, mă refer la pase filtrante, verticalizări și atunci trebuie să schimbi, iar echipa trece din nou printr-o etapă. Eu i-am dat încredere lui Ubbink, de aceea nici n-am vrut să mai aduc un al doilea număr 10. Nu știu ce a înțeles el, am stat de vorbă cu el de nenumărate ori. Când am venit la echipă, cred că el a fost cel cu care am vorbit prima dată și l-am întrebat unde se simte cel mai bine, unde dă randamentul cel mai bun, în ce sistem. Mi-a spus că număr 10 și i-am spus că număr 10 va juca și i-am dat libertate totală din punct de vedere ofensiv. Da, poate spune că i-au fost aduse puține mingi în zona lui, dar atunci când le ai trebuie să rezolvi niște situații, să rezolvi niște probleme pentru că ți-am oferit încrederea asta.“

Un alt jucător care a dezamăgit crunt până acum este Claudiu Keserü. Acesta este cel mai bine plătit jucător din lot, cu un salariu de 13.000 de euro lunar, dar a devenit rezervă de lux. Deși Ilie Poenaru a fost cel care a pledat insistent și decisiv pentru aducerea lui, antrenorul își declină responsabilitatea în ceea ce privește eșecul numit Keserü și aruncă vina, chiar dacă doar indirect și voalat, în cârca managementului clubului: „Keseru a fost învățat într-un alt sistem. Discuția pe care am avut-o cu el a fost că încerc și vreau să aduc jucători astfel încât să construiesc în jurul lui. Echipa de anul trecut construia, își crea ocazii foarte multe dar le rata și, știind că voi veni, mi-am spus că am nevoie de un număr 9 cu experiență, care din 3-4 mingi duse la careu, marchează 1-2 goluri. Dar lucrurile n-au stat așa, faptul că nu am reușit să transferăm jucătorii care să-l pună într-o valoare foarte bună a dezechilibrat situația. Eu când l-am adus nu știam ce mai aduc după el. Nu ne-au ieșit calculele așa cum ne-am dorit. În momentul de față el nu se pliază pe stilul pe care-l jucăm noi în acest moment.“

Keserü nu este însă singurul atacant care e o mare dezamăgire. Plătit foarte bine, mult peste media echipei, elvețianul Orhan Ademi este până acum la 0 absolut din punct de vedere al jocului. Explicația antrenorului? Neadaptarea: „Sunt jucători cu care crezi că rezolvi o problemă dar nu se adaptează la țară, la mediu, la oraș, la principiile tale, la fotbalul tău. În acest moment Ademi nu s-a adaptat la ce se întâmplă la Arad.“

Ilie Poenaru a oferit o explicație interesantă și pentru ceea ce se întâmplă cu majoritatea jucătorilor moșteniți din sezonul trecut. Iacob, Vukcevic, Erico, Batha, Ubbink, toți evoluează mult sub ceea ce au arătat în campionatul 2021-2022. Deși conducerea clubului nu a anunțat oficial un obiectiv mai ambițions decât cel din sezonul precedent, antrenorul crede că aceștia au clacat în fața presiunii; o presiune care însă din partea antrenorului de atunci și a publicului, a existat și în sezonul trecut. Dar iată exact cuvintele lui Ilie Poenaru pe acest subiect: „E o chestiune de mentalitate. Anul trecut obiectivul a fost menținerea în prima ligă și au fost liniștiți din acest punct de vedere. Sunt jucători care poate că nu pot juca atunci când se pune presiune. Sunt jucători care poate niciodată nu s-au bătut pentru un obiectiv înalt, pentru trofee, poate au fost la cluburi unde nu li s-a cerut acest lucru.“

Poenaru acceptă criticile și presiunea: „trebuie să lăsăm capul jos“

Antrenorul UTA-ei e conștient că vremurile în care publicul arădean era dispus să accepte orice din partea echipei, au cam trecut. Deja de câteva meciuri nemulțumirile fanilor au început să fie tot mai vocale. Și dacă până acum criticile se mărgineau doar la rețelele sociale, în cazul în care prestația echipei nu se va îmbunătăți vizibil, n-ar fi exclus ca mâine frustrarea spectatorilor să se reverse către echipă și mai ales antrenor, chiar pe stadion: „Trebuie să fim modești, cu capul plecat și să acceptăm orice comentariu. Trebuie ca începând cu acest meci să arătăm ceva, ca joc, ca atitudine și atunci probabil lucrurile vor sta altfel. Suporterii au venit după noi și la Constanța și ne pare rău că îi dezamăgim. Vreau să le transmit că avem mare nevoie de ei. Nu este important Poenaru, mai importantă este echipa.“

Poenaru a comentat și zvonurile care vorbesc despre faptul că nici în clepsidra răbdării conducerii clubului n-ar mai fi rămas prea multe fire de nisip: „Vorbesc săptămânal și cu domnul Meszar și cu domnul Voinea. E normal să-i sun, să vorbim, accept orice părere, orice sugestie. Sunt nemulțumiți și ei de felul în care arătăm, cum jucăm.“

Speranța UTA-ei într-un rezultat bun mâine? Fotbalul este „imprevizibil“

Ei bine, așa cum afirmam în primul paragraf, în mijlocul acestui munte de probleme vine meciul cu CFR. Dacă în privința schimbării de atitudine și a calității exprimării, rămâne să tragem concluziile mâine, după încheierea partidei, când vine vorba de rezultat… fanii se bazează pe lumânările puse azi la biserică iar antrenorul pe caracterul imprevizibil al fotbalului: „Jucăm contra campioanei, echipa care de 5 ani domină fotbalul românesc și care vine cu un moral bun după victoria la Slavia Praga dar știți cum e, în fotbal totul este imprevizibil, niciun meci nu seamănă cu altul. Trebuie să respectăm CFR-ul dar doar până la un punct.“

Iar meciul cu CFR este doar începutul. Urmează dubla campionat/cupă cu FCSB și o deplasare la Universitatea Craiova. „Sunt mai îngrijorat de felul cum arată echipa decât de clasament. Clasamentul este relativ, se schimbă de la etapă la etapă, câștigi un meci urci 2-3 locuri, pierzi un meci, cobori 2-3 locuri. Mai mult contează atitudinea pe care trebuie să o avem în jocuri, mai ales în contextul programului pe care-l avem. Chiar dacă unele dintre ele n-o arată în acest moment, jucăm totuși împotriva celor mai puternice cluburi din România. Trebuie s-o luăm meci cu meci și trebuie să facem ceva pentru a juca de la egal la egal cu ele. Sunt meciuri în care jucătorii nu mai au nevoie de nicio motivație suplimentară, în care vrei să arăți, unu la unu, că ești mai bun ca adversarul tău“ a declarat Ilie Poenaru pe acest subiect.

Referitor la meciul de mâine să spunem că UTA are doar două indisponibilități, una certă (Florentin Matei) iar alta care încă este cu semnul întrebări (Orhan Ademi), ambele provocate de probleme medicale.

(foto: uta-arad.ro, facebool/cfr1907)

  • Ioan spune:

    Sunt aproape sigur ca nu putem emite pretenții cu CFR – ul! De aceea am ales sa nu vin la meci după multa, multa vreme! Tare as vrea sa ma înșel și băieții sa furnizeze o mare surpriza dar încă ma îndoiesc însă mingea e rotunda și CRF ul a bătut-o pe Slavia la Sofia!!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției