Momente de groază trăite de aproximativ 30 de persoane care locuiesc în blocul de pe strada Cocorilor, aproape de cartierul Confecții. În jurul orei 23.20, în apropiere de miezul nopții, anexa unei locuințe din imediata vecinătate a blocului de locuințe a luat foc. În interiorul anexei se aflau lemne și rumeguș, care ardeau violent. La foarte scurt timp, flăcările au cuprins blocul.

Anveloparea blocului a ars în întregime, fumul a pătruns în locuințele oamenilor, aerul devenind imposibil de respirat. Toate geamurile termopan ale blocului au fost topite, iar acoperișul a fost cuprins de flăcări. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca doar 5% din acoperiș să fie afectat.

Toate specialele de pompieri din Arad au intervenit pe strada Cocorilor.

„În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat și violent la o anexă situată în imediata vecinătate a blocului de locuințe. Anexa era plină de lemne și rumeguș. Focul era propagat pe anveloparea blocului învecinat. Incendiul a fost localizat după aproximativ două ore de intervenție, în limitele găsite. Din fericire, incendiul nu s-a propagat în interiorul apartamentelor și nici în podul blocului. A ars doar aproximativ 5% din acoperișul blocului. 

În continuare, pompierii se luptă cu flăcările de la anexă și se încearcă stabilirea cauzelor de la care a izbucnit incendiul. Din bloc s-au autoevacuat aproximativ 30 de persoane. Niciuna nu a necesitat îngrijiri medicale“, ne-a declarat George Pleșca, din cadrul ISU Arad.

VIDEO: https://www.facebook.com/glsa.ro/videos/712058703831525

Recomandările redacției