Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a găzduit recent un eveniment deosebit, dedicat integrării imigranților în comunitatea locală, sub titlul „Immigrant in Arad, Shared Experiences”. Evenimentul a avut loc la sediul universității și a reunit invitați speciali, studenți și cadre universitare din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, coordonați de conf. univ. dr. Sonia Ignat.
Deschiderea evenimentului a fost marcată de lector univ dr. Andrei Ando, director executiv în cadrul Consiliului Județean Arad, care a prezentat proiectul EUBelong, subliniind obiectivele și strategia Consiliului Județean Arad pentru integrarea imigranților. A urmat lector univ. dr. Flavius Ghender, care a detaliat proiectul pilot „Imigrant în Arad”, axat pe educația inter-culturală și pe înțelegerea fenomenului migrației din perspectiva celor care încearcă să se integreze în comunitate.
Invitatele speciale au fost Gregoria Zene și Olga Mațarin.
Gregoria Zene, născută în Austria, a trăit acolo timp de 18 ani, după care s-a întors la studii și s-a stabilit în România. Ea a împărtășit experiențele sale de român în Austria și de repatriat în România, discutând despre provocările și reușitele reintegrării într-o cultură pe care a moștenit-o, dar pe care a trebuit să o redescopere. Olga Mațarin, studentă din Republica Moldova, a relatat despre integrarea sa în comunitatea locală din Arad, evidențiind atât dificultățile întâmpinate, cât și experiențele pozitive.
Sesiunea de întrebări și dezbateri a fost precedată de intervențiile spontane ale altor studenți cu experiențe similare. O studentă născută în Italia a vorbit despre prejudecăți și integrare, o româncă născută în Serbia a împărtășit punctul ei de vedere, iar o altă româncă, care a trăit cu familia peste 20 de ani în Brazilia, și-a împărtășit experiențele.
Discuțiile și concluziile au fost animate de multiple întrebări și dezbateri interesante. Tema prezentată a fost recunoscută ca fiind de mare importanță, iar studenții au fost profund impresionați de perspectivele oferite, manifestând empatie față de experiențele imigranților în comunitatea locală.
Evenimentul a fost un succes, subliniind importanța integrării și înțelegerii reciproce în comunitatea noastră.