După Joao Pedro, clubul UTA a decis să-i prelungească contractul și lui Imoh Ezekiel. Gruparea „roș-albă” i-a trimis acea notificare atacantului nigerian, care face automată prelungirea în condițiile financiare prevăzute la semnarea înțelegerii din luna martie. Fotbalistul african a jucat în opt partide în play-out, în cinci dintre ele ca titular, a înscris un gol și a oferit două assist-uri. Cel mai bun meci al său a fost cel de la Iaşi, câştigat de arădeni cu 2-0, când a deschis scorul și i-a pasat decisiv lui Luckassen.
Crescut de 36 Lions, în țara natală, Ezekiel a mai trecut în carieră pe la Standard Liege (unde a lucrat cu Mircea Rednic și a fost coleg cu George Țucudean), Anderlecht și KV Kortrijk (Belgia), Al-Arabi (Qatar), Konyaspor (Turcia), Las Palmas (Spania), Al-Jazira și Al-Dhafra (Emiratele Arabe Unite) și Lalitpur City (Nepal).
„Roș-albii” se vor reuni pe 5 iunie, iar până acum nu au existat multe schimbări la nivel de lot. La capitolul despărțiri oficiale figurează doar două nume, Vlad Morar și Tiberiu Căpușă, iar Marcelo Freitas este și el ca și plecat, fiind deja anunțat ca noul jucător al celor de la Sepsi.