Împotmolirea în impas

Mai în glumă, mai în  serios, ne autogospodărim ţărişoara noastră scumpă şi dragă de aproximativ o sută cincizeci de ani. Adică, de pe la 1866. Evident, vorbim doar despre România, nu şi despre Transilvania. În tot acest răstimp, am avut parte de câteva guvernări serioase: jumătate din perioada lui Carol I, toată perioada lui Ferdinand, perioada lui Carol al II-lea, prima perioadă a lui Mihai I şi prima perioadă a lui Ceauşescu. În rest, cacealma, glumă şi băşcălie. Prin urmare, putem afirma – fără tăgadă şi fără ruşine – că nu ne prea ştim guverna şi nu avem încă experienţa necesară în acest sens. Noroc cu Uniunea Europeană şi cu NATO, care ne-au luat de pe cap câteva dintre problemele extrem de importante în ceea ce priveşte apărarea patriei, siguranţa naţională sau respectarea drepturilor omului. Altfel, aş îndrăzni să pariez toată averea mea, contra unui nasture marinăresc, că ne-am fi scos la mezat tot spaţiul carpato-danubiano-pontic pe la casele de licitaţie din Europa. Uitaţi-vă la fraţii noştri moldoveni de peste Prut, care au reuşit performanţa – unică în toată istoria statelor moderne – de a fura din bănci suma de un miliard de euro, adică două treimi din întregul lor PIB naţional. Prin anii ’90, gedesiştii se amuzau de faptul că „am încremenit în proiect”, iar Silviu Brucan spunea că nici în douăzeci de ani nu vom fi în rând cu lumea civilizată. Sărmani naivi… De atunci şi până în prezent, boala s-a agravat. Conform butadei wilsoniene, maimuţa cu cât urcă mai sus în copac, cu atâta i se vede fundul mai tare. Noi nu am încremenit în proiect, pentru simplul fapt că nici măcar nu dispunem de aşa ceva. Pur şi simplu am încremenit în impas. În acel impas de care se plângea şi Carol I în săptămânalele scrisori adresate tatălui său, în primul deceniu de domnie,  când afirma că nu suntem guvernabili, că boierii nu ţin cont de interesele naţionale, ci doar de propria lor îmbogăţire, că dascălii şi demnitarii au numai ifose, nu şi competenţe, că preoţii se depărtează de popor şi că poporul, sărac şi incult, nu-şi cunoaşte interesele şi, prin urmare, nu poate progresa. Se pare că, de-atunci şi până astăzi, prea multe nu s-au schimbat în ţara Mioriţei. Iar ieşirea din impas nu se arată nici de jos în sus, nici de sus în jos. Poate, dinspre Bruxelles…