Campania de depunere a cererilor s-a încheiat oficial pe 23 martie, dar agenția pregătește o nouă sesiune pentru fermierii care nu au reușit să acceseze sprijinul.

AGROINTEL.RO a cerut direct de la APIA situația privind depunerea cererii pentru subvenția de 73 euro/cap de animal, care se acordă fermierilor care au livrat lapte în 2022. Șeful APIA, Adrian Pintea, a anunțat însă că se va mai organiza o sesiune de accesare a sprijinului, după ce mai multe reguli de eligibilitate sunt schimbate în Parlament, în favoarea fermierilor, astfel încât crescătorii de animale să ia plata în număr cât mai mare.

Între timp, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a sugerat că fermierii care au vaci de carne vor primi un ajutor similar celui care se derulează în prezent pentru taurinele de lapte și care are un cuantum de 73 euro.

Trei județe, conform listei, au depus cele mai multe cereri:

Județul Suceava. S-au depus 1.428 de cereri pentru un efectiv de 19.366 capete de vaci adulte;

Județul Bistrița-Năsăud: S-au depus 1.408 de cereri pentru un efectiv de 21.655 capete de vaci adulte;

Județul Harghita: S-au depus 1.384 de cereri pentru un efectiv de 22.699 capete de vaci adulte.

Județele unde fermierii au depus cele mai puține cereri sunt:

Județul Ilfov. S-au depus 8 cereri pentru un efectiv de 1.081 capete de vaci adulte;

Județul Mehedinți. S-au depus 4 cereri pentru un efectiv de 211 capete de vaci adulte;

București. S-au depus 2 cereri pentru un efectiv de 69 capete de vaci adulte.

În județul Arad s-au depus 128 de cereri pentru un efectiv de 8.141 capete de vaci adulte;

Sursa agrointel.ro

Recomandările redacției