În memoria Regelului Mihai, Liceul din Săvârșin îi va purta numele

0
257

Generațiile de tineri care învață carte la Săvârșin vor termina o școală care poartă numele fostului monarh, cel care a iubit localnicii și a fost atașat profund de locuri. Așa cum anunțam într-un număr trecut al ziarului nostru, după cele spuse de primarul Ioan Vodicean, în memoria Regelui Mihai, școala din Săvârșin îi va purta numele.

Liceul Tehnologic Săvârşin se va numi „Regele Mihai”, anunțul fiind făcut de către Biroul de Presă al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei, cu câteva zile înaintea ceremoniei.

Luni, 22 octombrie 2018, de la ora 12, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au luat parte în Săvârşin la ceremonia acordării liceului din localitate, a numelui «Regele Mihai»”. A fost dezvelită placa cu noul nume al liceului.

La ceremonial au participat alături de înalții reprezentanți ai Casei Regale, de primarul Săvârșinului, Ioan Vodicean, de inspector școlar general, Anca Stoenescu și alte oficialități, profesori și elevi ai liceului „Regele Mihai”.

„Adresez felicitări domnului primar Ioan Vodicean pentru această inițiativă firească, ce vine să lege și mai strâns personalitatea Regelui Mihai de Săvârșin, prin ghidajul spiritual pe care numele său îl va oferi generațiilor de elevi de pe întreaga vale a Mureșului ce vor învăța în această școală.

Avem datoria de a prețui mereu memoria Regelui și de a-i cultiva moștenirea morală pe care ne-a lăsat-o prin puterea exemplului său. Prin demersuri precum cel de acum, încercăm să ne ridicăm la înălțimea rigorilor impuse de personalitatea sa”, a fost mesajul doamnei Prefect adresat asistenței cu ocazia acestui eveniment solemn. Ceremonialul a cuprins și un program artistic, tradițional, susținut de tineri din grupuri din Săvârșin.

Săvârșinul, unde se află şi domeniul regal cu acelaşi nume a fost unul dintre locurile de suflet ale Majestăţii Sale Regele Mihai I de România, care obişnuia deseori să se retragă acolo, în special de sărbători.

Regele Mihai I – ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață – s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie 2016, Casa Regală anunțând atunci că acesta a fost diagnosticat cu leucemie. La 6 noiembrie 2017, Casa Regală anunța că starea Regelui Mihai – bolnav de mai bine de un an și jumătate – s-a agravat. Regele a decedat la reședința din Elveția, pe 5 decembrie 2017, la 96 de ani, împliniți la 25 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.