Astăzi, 4 iulie, ar fi fost o zi de sărbătoare la U.V.V.G. Arad. Domnul Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, Rectorul Fondator al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, ar fi împlinit 84 de ani.
A fost un adevărat patriot, și a dorit, mai mult ca orice, ca Aradul să aibă învățământ universitar de calitate, care să creeze specialiști în cât mai multe domenii. Astfel că, în anul 1990, a luat ființă Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cu două facultăți, ajungând, la 33 de ani de la înființare, o instituție care se mândrește cu medici, avocați, judecători, cercetători, farmaciști, economiști, profesori, traducători, specialiști în resurse umane, asistenți și alți profesioniști în domeniile lor de activitate.
O simplă căutare pe google ne-ar duce spre cariera domnului Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, care include un doctorat în științe biologice în 1980 și statutul de membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România; om politic, filantropist, profesor, dar poate mai important decât toate, bunic, tată și soț.
Astăzi ne-am fi adunat cu toții în jurul rectorului fondator al U.V.V.G., iar dumnealui, cu zâmbetul pe față și voce blândă, ne-ar fi mulțumit pentru urările de “La mulți ani” cu eleganța-i din alte timpuri.
Dacă ar mai fi cu noi, i-am spune că nu va fi uitat niciodată, visul lui a fost împlinit și merge mai departe. I-am spune că a atins inimile tuturor celor care l-au cunoscut și a lăsat o amprentă pentru totdeauna, prin ceea ce a fost și a inspirat pe mulți să devină.
Ne-a lăsat moștenire o poveste de viață cum nu sunt multe, o universitate cu peste 100.000 de absolvenți, răspândiți peste tot în lume, și visul unuia din ctitorii României Mari, Vasile Goldiș, împlinit.
Poate una din cele mai frumoase caracterizări a Rectorului Fondator al U.V.V.G. Arad descrie cea mai mare parte a moștenirii sale: “Omul providenţial care a îndeplinit visul arădenilor de a avea învăţământ superior în oraşul nostru, cerut de Vasile Goldiş, la începutul veacului trecut, în Parlamentul de la Budapesta.”
Odihnă veșnică, domnule Rector !