Ne mai despart doar câteva zile până la deschiderea noului an şcolar, iar problemele legate de administrarea unităţilor de învăţământ sunt departe de a fi rezolvate. Dacă în ceea ce priveşte autorizaţiile sanitare procentul este unul relativ pozitiv, 74% dintre unităţi deţinând o asemenea autorizaţie, în ceea ce priveşte autorizaţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă procentul este îngrijorător de mic. Teoretic, doar 14% dintre unităţile de învăţământ din judeţul şi municipiul Arad ar putea face faţă unei situaţii de urgenţă. Pe de altă parte, însă conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad susţine că nu sunt motive de îngrijorare, situaţia arătând critică doar pe hârtie.
„Procedura de autorizare pentru pază şi securitate contra incendiilor nu este nici simplă, nici rapidă şi nici ieftină. Proiectul de autorizare trebuie făcut de către factori atestaţi, ori în tot Aradul o singură persoană poate face acest lucru. În plus, o autorizaţie are costuri ce se situează între 10, 12 – 15.000 de euro şi durata de realizare de 6, 7, 8, 12 luni în funcţie de complexitatea fiecărei clădiri, fiecărui amplasament. Există o slabă capacitate cu privire la asigurarea acestor servicii. A existat şi o atenţie insuficientă acordată în ultimii 25 de ani acestui aspect“, ne-a declarat Claudius Mladin, inspectorul şcolar general.
Avizul de la ISU este necesar pentru construcţiile noi şi lucrările de modernizare şi se obţine pentru autorizaţia de construire. Cum majoritatea şcolilor funcţionează în aceste clădiri de foarte mulţi ani şi nu s-au mai făcut lucrări de modernizare, nu au aceste avize/autorizaţii. Însă, şcolile respectă normele PSI (protecţia şi stingerea incendiilor), anumite unităţi de învăţământ chiar au externalizat aceste servicii.
Autorizaţia de securitate la incendiu este obligatorie din 1998.  Totodată, obligativitatea de a obţine acte care certifică realizarea cerinţelor esenţiale de securitate la incendiu pentru construcţii şi alte amenajări cu destinaţia de învăţământ este menţionată iniţial în art. 1, pct. 6 din HG 571/1998 pentru aprobarea categoriilor de construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind prevenirea şi stingerea incendiilor (Hotărâre de Guvern abrogată la acest moment). Pe cale de consecinţă, clădirile/construcţiile/amenajările cu destinaţie de învăţământ care au fost construite înainte de data intrării în vigoare a HG 571/1998 şi care nu au adus modificări/amenajări încadrate în prevederile legale de obţinere a avizării/autorizării privind prevenirea şi stingerea incendiilor, nu necesită astfel de documente de securitate la incendiu, conform reglementărilor în vigoare.
Lista unităţilor care deţin autorizaţie
Dacă părinţii vor să îşi înscrie copiii în condiţii de maximă siguranţă, atunci trebuie să aleagă una din cele 64 de unităţi de învăţământ care deţin autorizaţie ISU. Acestea sunt: Seminarul Teologic Ortodox, Grădiniţa PN din satul Tisa Nouă, Şcoala Gimnazială din Mănăştur, Şcoala Gimnazială Aurel Vlaicu Arad, Grădiniţa PN7 Arad, Grădiniţa PP8 Arad, Grădiniţa PP1 Arad, Grădiniţa PN2 Arad, Grădiniţa PP Furnicuţa, Grădiniţa PP Curcubeul Copiilor, Grădiniţa PP Căsuţa Piticilor, Grădiniţa PP7, Şcoala Gimnazială Peregu Mare, Grădiniţa PN Covăsânţ, Şcoala Gimnazială Şilindia, Şcoala Gimnazială Galşa, Şcoala Primară Mâsca, Grădiniţa 1 şi 2 din Şiria, Grădiniţa PN Mâsca, Grădiniţa PN Galşa, Grădiniţa PN Sintea Mare, Grădiniţa PN Adea, Şcoala Gimnazială Bârzava, Grădiniţa PN Bârzava, Şcoala Gimnazială Ştefan Cicio Pop Conop, şcolile primare şi grădiniţele cu program normal din Odvoş şi Milova, Grădiniţa PN Conop, Şcoala primară Troaş, Şcoala primară Toc, Grădiniţa PN Troaş, Grădiniţa PN Săvârşin, Şcoala Gimnazială Căpâlnaş, Şcoala Gimnazială Cristian Herbei Vărădia de Mureş, Şcoala primară Prunişor, Grădiniţa PP Sebiş, Grădiniţa PN Sebiş, Grădiniţa PN Prunişor, Şcoala Gimnazială Dezna, Grădiniţa PN Dezna, Grădiniţa PN Hălmagiu, Colegiul Csiky Gergely Arad, Grădiniţa PP Kincskereso, Colegiul Economic Arad, Grădiniţa Gosen Arad, Şcoala Specială Rază de Soare Arad, Colegiul Particular Vasile Goldiş Arad, Grădiniţa Samariteanul Sâmbăteni, Grădiniţa Samariteanul Sebiş, Liceul Tehnologic Ion Creangă Curtici, Şcoala Gimnazială Avram Iancu Arad, Şcoala Gimnazială Ioan Slavici Şiria, Liceul Tehnologic Săvârşin, Liceul Tehnologic Moga Voievod Hălmagiu, Liceul Tehnologic Francisc Neu­man Arad, Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad, Şcoala Gimnazială Fraţii Neuman Arad, Şcoala Gimnazială Corneliu Micloşi Covăsânţ, Liceul Teoretic Sebiş, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad şi Liceul cu Program Sportiv Arad.
Unităţi care nu au nevoie de autorizaţie
Există şi opt unităţi de învăţământ care nu au nevoie de autorizaţie ISU: Şcoala Gimnazială Grăniceri, Grădiniţa PN Grăniceri, Şcoala Gimnazială Şiclău, Grădiniţa PN Şiclău, Şcoala Primară Vărşand, Grădiniţa PN Vărşand, Grădiniţa PN Pilu şi Şcoala Gimnazială Pilu.

Recomandările redacției