insipidulHotărâm să facem mai întâi câteva partide de încălzire. Aşa că stabilim ca regulă de bază acceptarea tututor cuvintelor în forma în care se regăsesc în dicţionar, fără declinări şi fără verbe conjugate. La prima împărţeală îmi pică un X şi un Z, iar cuvântul, culmea, ajunge pe o pătrăţică roşie triplându-şi valoarea, aşa că sunt declarată câştigătoare. Insipidul, pe care am aflat că-l cheamă Valy, insistă să jucăm după regulile sportive, folosind Lista Oficială de Cuvinte şi stabilind un timp de gândire. Îl privesc cu dispreţ printre gene gândindu-mă că arată şi se comportă ca un tocilar, încercând cu tot dinadinsul să-şi pună în valoare singurul atu – inteligenţa, ca să atragă atenţia de la pantalonii prea scurţi şi călcaţi la dungă şi de la vesta anostă. Am spus inteligenţa şi nu spiritualitatea, care îi lipseşte cu desăvârşire. Pe tot parcursul jocului a făcut doar glume stupide, pe care nu le mai redau aici, nu doar pentru că le-am uitat, ci pentru că de cele mai multe ori m-au făcut să-mi fie ruşine de ruşinea lui.
Daniel, de obicei un jucător atent şi cu multe competiţii sportive la activ, este de această dată concentrat s-o cucerească pe Sarah, care, deşi la prima vedere rezistă avansurilor, are un comportament distrat şi nu pare atentă la joc. Pe mine regulile prea stricte mă derutează total, aşa încât, concentrându-mă să le respect ratez o mulţi­me de ocazii, dându-i prilejul In­si­­pidului, pardon, lui Valy să câştige partidă după partidă. Succesul face să-i crească foarte mult respectul de sine şi la final să-şi ia inima în dinţi şi să mă invite în oraş. Nu ştiu ce să-i răspund, aşa că îl amân scuzându-mă că trebuie să merg la toaletă. Îi fac un semn discret lui Sarah să mă urmeze.
– Ce-i, ţi-a venit ciclul? Îţi trebuie un tampon? Cred că am unul în poşetă. Stai să mă uit. Începe să caute precipitată prin gentuţa care pare prea mică pentru conţinutul divers şi foarte consistent dinăuntrul ei.
– Nu, nu e asta. Voiam să te întreb ceva.
Se opreşte din scotocit şi se uită la mine:
– Da, te ascult.
Atitudinea asta super pragmatică şi super eficientă mă intimidează întotdeauna şi mi-aş dori ca Sarah să renunţe la ea. Dar mă rog. Asta e Sarah. Prie­tena mea cea mai bună şi de nădejde, cea care a fost alături de mine întotdeauna când am avut nevoie şi care are de fiecare dată cele mai bune sfaturi.
– Stii… Insipidul mi-a propus să ies cu el în oraş.
– Care Insipid?
– Tipul acela… Valy.
– A, da? Şi ce i-ai răspuns?
– Încă nimic. M-am prefăcut că am nevoie la toaletă ca să amân răspunsul.
– Spune-mi te rog frumos, când ţi-ai tras-o ultima oară.
– Ăăăă…
– Vezi, nu-ţi mai aduci aminte. Ştii ce înseamnă asta?
– Nu, ce înseamnă?
– Înseamnă că trebuie să-i dai tipului o şansă. Asta înseamnă. În definitiv e un tip destul de OK. Are două mâini, două picioare. Nu pare să-i lipsească nicio parte a corpului, dacă înţelegi ce vreau să zic. Poate e un tip sensibil. Cine ştie ce secrete ascunde.
– Ştiu şi eu? Nu pare genul meu.
– Care e genul tău?
– Are mustaţă.
– Scuză-mă, dar ăsta nu e un defect.
N-am mai protestat şi m-am întors la masa unde aşteptau Daniel şi Valy.   I-am zâmbit celui din urmă şi l-am întrebat când ar prefera să ne vedem. Cred că răspunsul meu i-a părut şi lui destul de neaşteptat, pentru că a început să se bâlbâie. Spera la un refuz sau era obişnuit să fie refuzat? Am stabilit să ne vedem a doua zi după-amiaza. Hm, e prima oară, cred, în viaţa mea, când îmi dau întâlnire şi nu am niciun fel de emoţii. Nu.mi dau seama de ce, dar posibilitatea ca tipul să fie cine ştie ce zeu al iubirii sau al sexului mi se pare vagă de tot. Recunosc, sunt foarte disperată şi mi-a trecut prin cap că ar trebui să accept invitaţia lui chiar înainte de a vorbi cu Sarah, dar acum nu simt nici că mi se strânge stomacul când mă gândesc la el şi nici c-aş fi fericită fără vreun motiv aparent. Probabil că aşa încep relaţiile oamenilor maturi. Nu se mai pune niciun preţ pe emoţie şi nici pe aşteptări nerealiste. Mă întreb doar de ce Sarah, atât de fermă în cazul meu, n-a acceptat până acum avansu­rile lui Daniel, care e un tip spiritual, sufletist, foarte inteligent şi sexy, deşi într-un mod diferit de ceea ce suntem obişnuiţi să denumim cu acest termen, şi de aceea, zic eu, interesant. Ar trebui s-o chestionez pe subiectul ăsta cu prima ocazie.
Ajung acasă şi nu mă gândesc deloc la ce ar trebui să port mâine la întâlnire. Sigur ăsta e un simptom al unui început de relaţie matură! Nu-mi pasă cum voi arăta. În faţa lui Valy m-aş expune chiar şi nemachiată sau cu rimelul scurs, ciufulită sau neepilată. Exact ca într-o căsnicie a naibii de durabilă.
Până la urmă mă dezbrac arun­cându-mi hainele prin casă şi fac un duş prelungit. Mă demachiez cu grijă, mă masez cu o cremă antivergeturi şi îmi pun o mască relaxantă pe faţă. Chiar dacă n-am nicio intenţie să-l impresionez pe Valy, trebuie să arăt bine pentru mine însămi.
(Va urma)
Laura Weber

Recomandările redacției