Deși nu au nicio treabă unul cu celălalt, din cauza numelor asemănătoare foarte multă lume îi confundă. Totuși iată ca am găsit o asemănare: în ziua în care Călin Georgescu a fost interzis să mai candideze la președinția României, în urmă cu 60 de ani se stingea marele nostru critic literar George Călinescu.
Se împlinesc 60 de ani de la moartea criticului literar, romancierului, dramaturgului și academicianului George Călinescu.
George Călinescu, pe numele său la naștere Gheorghe Vișan, s-a născut în data de 19 iunie 1899 în București, fiind fiul Mariei Vișan și al funcționarului Tache Căpitănescu. În 1907, a fost înfiat de familia lui Constantin Călinescu din Iași, adoptând numele acestora.
Între anii 1919 și 1923 a urmat filologia și paleografia la Facultatea de Litere din București, colaborând la reviste literare încă din 1919.
A debutat cu versuri și aforisme în „Sburătorul”, ajungând în 1921 în Italia, unde a devenit redactor al revistei „Roma” și bursier la Școala Română din Roma, unde a studiat documente referitoare la propaganda catolică în Țările Române.
De la debut la Istoria Literaturii
Debutul său editorial a fost monografia „Viaţa lui Mihai Eminescu” (1932), care l-a impus ca specialist în exegeza eminesciană. În 1936, a obținut și doctoratul în Litere la Universitatea din Iași cu o lucrare despre opera lui Mihai Eminescu.
A fost și implicat în publicistica literară, editând „Jurnalul literar” (1939). A continuat să publice monografii importante ca: „Opera lui Mihai Eminescu” (1934-1936), „Viaţa lui Ion Creangă” (1938), „Nicolae Filimon” (1959) și „Gr. M. Alexandrescu” (1962). Lucrarea sa fundamentală rămâne însă „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), un studiu original ce îmbină critica, estetica și teoria literară.
După transferul la București în 1945, devine șef al Catedrei de literatură română modernă la Facultatea de Litere și continuă activitatea de editor, conducând periodicele „Tribuna poporului”, „Lumea” și „Națiunea”. În 1949, devine director al Institutului de Istorie literară și folclor, iar în 1952 inițiază revista Institutului „Studii și cercetări de istorie literară și folclor”.
Activitatea de romancier
George Călinescu a fost și un romancier talentat, cu o predilecție pentru mediul citadin, fiind autorul romanelor: „Cartea nunții” (1933), „Enigma Otiliei” (1938), „Bietul Ioanide” (1953) și „Scrinul negru” (1960).
În ultima parte a vieții, a publicat săptămânal mini-eseuri de artă și literatură în „Cronica mizantropului”, fiind, de asemenea, profesor onorific la Facultatea de Filologie din București.
De asemenea, a explorat diverse domenii estetice în lucrări precum „Principii de estetică” (1939), „Estetica basmului” (1965) și „Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică” (1946-1947).
La întreaga sa activitate se mai adaugă și calitatea de dramaturg, scriind piese precum „Şun sau Calea neturburată. Mit mongol” (1943), dar și cea de traducător, versurile lui Horațiu fiind publicate în limba română datorită eforturilor sale.
In memoriam
Scriitorul s-a stins din viață în data de 11/12 martie 1965 la București. În memoria sa, Institutul de Istorie și Teorie Literară din București a fost denumit George Călinescu, iar în Casa sa memorială din Floreasca s-a amplasat un bust în granit al criticului, realizat de Onofrei Paciurea.
sursa: basilica
