Autorităţile locale au început noi demersuri pentru identificarea pro­prietarilor mai multor autovehicule găsite abandonate în municipiul Arad. De această dată este vorba despre nouă mașini. Caracteristicile tehnice ale vehiculelor au fost publicate pe site-ul primăriei. De asemenea, au fost trimise somaţii pentru identificarea proprietarilor sau deţinătorilor legali ai acestora. Astfel, a fost găsit abandonat un autoturism Dacia Solenza, în Cartierul Aurel Vlaicu, pe strada Crișului. În Cartierul Pârneava, pe străzile Eftimie Murgu, Roman Ciorogariu și Pădurii, au fost găsite abandonate trei autoturisme, două marca Mercedes și un Peugeot, iar în Cartierul Grădişte, pe strada Vişinului, un autoturism Ford Escort. De asemenea, pe Calea 6 Vânători au fost găsite abandonate două autoturisme, o Skoda Fabia şi o Dacia 1310, iar un autoturism BMW este abandonat în cartierul Bujac, pe strada Gloriei, unde zace și un microbuz Iveco. În cazul în care proprietarii vehiculelor nu le vor ridica de pe domeniul public, acestea vor fi transportate la Depozitul de mașini şi vor fi vândute prin licitaţie public. (C.U.)

Recomandările redacției