Deși au întâlnit „lanterna roșie”, retrogradată de luni bune de zile în Liga a III-a, pâncotani au avut parte de o partidă foarte grea, pe muchie de cuțit. Reșițenii au dat o replică bună, au pus probleme, dar au trebuit să se recunoască învinși de golul lui Alin Mihai, decisiv pentru a doua etapă consecutivă.
Primele probleme pentru Zimmermann au apărut în minutul 12. Portarul Reșiței a respins șutul lui Dubeștean, pentru ca apoi Pirtea să reia de la 16 metri puțin pe lângă poartă. Opt minute mai târziu, un șut-centrare al lui Dragalina nu a putut fi ajuns în fața porții de Gâlcă. După pauza de hidratare, a venit și prima fază a oaspeților, la șutul lui Chira respins de sub transversală de Irimia O nouă ratare a lui Dragalina a anunțat deschiderea scorului. Era minutul 32 când Leucuța a centrat de pe stânga, iar Alin Mihai s-a înălțat de 13 metri și a trimis cu capul la colțul lung: 1-0. Finalul primului mitan a fost lipsit de evenimente și „șoimii” conduceau la limită la pauză.
Partea secundă nu avea să fie foarte spectaculoasă. Bănățenii au început bine, iar Vitorovic și Vlad i-au ceva emoții lui Irimia. „Șoimii” au echilibrat rapid ostilitățile, însă fără a pune probleme în atac, dar și asta pentru că au preferat să fie cumpătați simțind faptul că Metalul nu a venit în excursie în Podgorie. Prin urmare ocaziile la buturile lui Zimmermann s-au născut din nou de abia în ultimele 10 minute. Dragalina a luat pe spate o centrare, dar portarul advers a fost atent, pentru ca apoi Dan să treacă pe lângă gol cu un șut din numai 8 metri scos in extremis de Zimmermann. Chiar înainte de ultimul fluier, Issa a reluat și el cu capul peste, dar istoria partidei era deja scrisă.
Formații:
Șoimii Pâncota: Irimia – Dan, Suciu, Dubeștean, Siminic – Pirtea (77 Vasi), Gâlcă, Issa, Leucuța – Dragalina – A. Mihai (72 M. Ion)
Metalul Reșița: Zimmerman – Vlad, Julei, Chira, Buzdugan – Kis, Pitulice (83 Puiu), El El Abdouhi (64 Anghel), Vitorovic – Costea (84 Miloș), Maria.
Arbitri: Marius Omuț (Oradea) – Bogdan Dragoș și Constantin Cantemir (ambii din Făgăraș). Rezervă: Vasile Rodina (Alba Iulia).
Observatori FRF: Nicoale Grigorescu (Timișoara), Mircea Sârbu (Hunedoara)

Recomandările redacției