Încasările de la meciul Pandurii – Petrolul, donate familiilor victimelor incendiului de la Colectiv

0
37

Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat pe site-ul oficial că încasările de la meciul de luni cu echipa Petrolul Ploieşti, din etapa a XVIII-a a Ligii I, vor fi donate familiilor victimelor incendiului din 30 octombrie, de la clubul Colectiv din Capitală.

Pandurii Târgu Jiu a invitat suporterii în număr cât mai mare să fie alături de echipă la meciul cu Petrolul Ploieşti de luni, 23 noiembrie, cu începere de la ora 20.30. Toate încasările din vânzarea biletelor vor fi donate familiilor victimelor tragediei din clubul Colectiv, se arată pe site-ul clubului din Liga I.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, duminică, la 60.

Conform Mediafax, alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 39 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă zece au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi doi în Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.